blog-logo

Luni, 28 noiembrie, noul termen pentru furnizarea agentului termic în Braşov

sedinta-termoficare-brasovMajoritatea consilierilor locali a aprobat astăzi hotărârea privind plata în avans, conform OUG nr 67/2016, către furnizorul de gaz, în vederea reluării furnizării de apă caldă şi căldură în municipiul Braşov.
Suma plătită în avans este de 729.097 lei, aferentă lunii noiembrie, la care se adaugă alţi 2,7 milioane lei, necesari acoperirii în avans a facturilor de gaz pentru termoficare, pe luna decembrie. Municipalitatea a obţinut din partea furnizorului de gaz şi un discount de 0,5% la factură.

„Zilele acestea finalizăm reviziile tehnice şi de luni, 28 noiembrie, vom relua furnizarea de apă caldă şi căldură. Au fost avarii numeroase, cauzate de debranşările necontrolate, dar astăzi suntem în măsură să enunţăm şi să ne asumăm că luni vom relua furnizarea. Pot exista excepţii în unele zone, unde să mai existe întârzieri de câteva zile din cauza unor avarii care mai pot apărea, dar şi acolo agentul termic va fi furnizat imediat după încheierea reparaţiilor”, a declarat viceprimarul Mihai Costel.

„Consiliul Local, până în momentul de faţă, a analizat şi a făcut toate demersurile nmecesare pentru reânceperea furnizării apei calde şi căldurii. A fost necesară licenţierea noului serviciu public de termoficare, care s-a făcut într-un termen record, având în vedere toate instituţiile implicate. Au fost aprobate tarifele la gigacalorie, care sunt acelelaşi de anul trecut şi care au fost solicitate de ANRSC pentru licenţiere. A fost demarată, de către executiv, procedura necesară achiziţiei de agent termic şi gaz de la prestator (astăzi fiind aprobată plata în avans a gazului, n.r.). De asemenea, pentru asigurarea funcţionalităţii noului serviciu, angajaţi ai Tetkron au fost detaşaţi la Serviciul Public Local de Termoficare pentru verificarea şi repararea reţelelor şi asigurarea funcţionalităţii sistemului. Serviciul public de termoficare este pregătit tehnic pentru reluarea furnizării. Toate aceste demersuri s-au făcut legal şi poate reluarea furnizării s-ar fi făcut de la jumătatea lunii octombrie, dacă anumite instituţii ale statului ar fi colaborat mai bine, în loc să aleagă amenzi şi acţiuni de blocare a procedurilor, politizând această nevoie a braşovenilor. Le mulţumesc în special domnului viceprimar Costel Mihai, domnului consilier local Lucian Pătraşcu, dar şi tuturor consilierilor locali care s-au implicat cu adevărat, zi de zi, timp de şase luni, ca braşovenii să aibă din nou apă caldă şi căldură, cum e firesc într-un oraş european”, a declarat consilierul local Adrian Oprică.

Alte articole:   A fi artist nu este doar un hobby sau ceva sezonier - este un mod de a trăi - interviu cu Ana-Maria Gălețeanu - ilustrator

„Ne bucurăm că putem în sfârşit anunţa o zi în care braşovenii vor avea apă caldă şi căldură din nou. PSD a fost alături de executivul Primăriei pentru a rezolva această problemă a braşovenilor”, a declarat consilierul local Lucian Pătraşcu.
Precizăm că nici de această dată, în sală nu au fost prezenţi toţi consilierii locali. Au votat pentru aprobarea hotărârii consilierii locali PNL, PSD, PMP, UDMR şi consilierul local PER Marius Comşa, în timp ce restul consilierilor (FDGR, PER) au absentat, iar independentul Şerban Şovăială s-a abţinut de la vot.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate