blog-logo

Concursul „Miss Braşov”, altfel, alături de Mihaela Tatu

miss brasov 2015 3Fosta realizatoare TV, s-a întors la Braşov,  nu doar ca membră a juriului în acest concurs ci şi pentru a pregăti concurentele la titlul de Miss Braşov să-şi pună în evidenţa feminitatea şi sa-şi valorifice potenţialul.

Braşoveanca, a fost atrasă de abordarea conceptului de miss, promovat de Asociaţia Miss Braşov, astfel încat a acceptat provocarea de a se implica în acest proiect.

Mihaela a dat startul dezvoltării personale prin workshopul de Comunicare şi Feminitate, primul de acest gen, ce s-a desfaşurat în regim de tip cantonament la Hotel Piatra Mare din Poiana Braşov.

Mihaela Tatu: „Fetele au învaţat sa se descopere şi sa-şi valorifice potenţialul. Increderea în sine este acea energie din interiorul nostru, care poate sa-ţi schimbe viaţa. O astfel de experienţa este şi concursul Miss Braşov. Este o rampa de lansare pentru fiecare dintre ele. Singure işi vor alege calea şi principiile pe care le vor urma.”

Pe parcursul celor două zile, cele 24 de finaliste, pe lângă învaţături, au avut parte de un rasfaţ SPA, demn de  adevarate regine ale frumuseţii.

Alexandra Grancea – organizatorul concursului: „Ideea de miss este uşor afectată de accelerarea schimbărilor prin care trece societatea noastră şi de dinamica cu care aceasta se confruntă. Prin urmare abordarea dezvoltării personale pentru finalistele din acest concurs reprezintă o incurajare în direcţia dezvoltării la nivel personal pentru fiecare în parte.”

Pâna la momentul desfaşurării concursului, fetele vor mai avea parte şi de alte workshop-uri precum nutriţie şi sănătate cu Florentina Opriş, psihologie şi dezvoltare personală cu lector univ.dr. Onelia Pescaru, stil şi vestimentaţie cu fashion-designer Ana Maria Cornea.

Alte articole:   VIDEO Allen Coliban, primele declaraţii după învestire

Concursul se va desfaşura în data de 4 Decembrie la sala Patria.

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.