Au violat o tânără după ce s-au răsturnat cu mașina

Au violat o tânără după ce s-au răsturnat cu mașina

Doi bărbaţi bănuiţi de viol și lipsire de libertate în mod ilegal au fost reținuţi de polițiști la scurt timp după ce au fost sesizaţi de o tânără.

La data de 30.09.2016, Postul de Poliţie Hărman a fost alertat de o persoană de sex feminin care a fost victima unui viol. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secţiei 1 Poliţie Rurală Feldioara și Biroului de Investigații Criminale Brașov s-a stabilit că, în data de 30.09.2016, în jurul orei 5.00, o tânără de 22 ani se deplasa pe jos, în zona stației R.A.T. Căprioara, de pe Bulevardul Gării din municipiul Brașov.

„Tânăra a fost acostată de o persoană necunoscută de sex masculin, care a coborât dintr-un autoturism, a luat-o cu forța și a introdus-o în partea din spate a mașinii, urcând după ea, la volanul autoturismului fiind o altă persoană de sex masculin. Persoanele menționate s-au deplasat cu autoturismul până la o păşune situată pe raza localității Podu Olt, la aproximativ 600 m de D.J.112, unde mașina s-a răsturnat într-un canal de irigaţii, fără ca cineva să fie rănit.Ulterior, persoanele de sex masculin au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, împotriva voinţei sale”, a precizat cms. şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPS Braşov.

Cei doi inculpați, de 28 și 40 ani, au reținuți de polițiști la scurt timp după sesizare, pentru săvărşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol. Întrucât inculpatul de 28 ani nu posedă permis de conducere, este cercetat și pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

În urma probatoriului administrat de polițiști și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, instanța de judecată a emis pe numele inculpaților mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii lor activități infracționale.

Alte articole:   Campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor, în Brașov și Zărnești
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap