Legea privind terenul Aeroportului a trecut de Senat

ParlamentVești bune de la Senat, unde Legea privind transferul terenului de la Institutul Cartofului, necesar construcției Aeroportului de la Ghimbav, către Consiliul Județean Brașov, a fost aprobată.

Proiectul  legislativ a fost votat cu 77 de voturi „pentru”. Nu au existat voturi împotrivă sau abțineri.

„Ne bucurăm că prin sprijinul tuturor parlamentarilor de Brașov, am reușit să trecem de această etapă și să aprobăm inițiativa legislativă în procedură de urgență. O dată în plus se confirmă faptul că pentru un proiect de importantă maximă pentru județul Brașov toate forțele politice sunt capabile să facă front comun și să pună mai presus de orice interesul comunității noastre”, spune Adrian-Ioan Veștea, președintele CJ Brașov.

Urmează ca proiectul legislativ să fie transmis Camerei Deputatilor, prin Secretariatul General al Senatului. Biroul Permanent al Camerei îl va repartiza comisiei/comisiilor de specialitate. Acestea îl vor dezbate și vor adopta un raport care va intra pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. În calitate de cameră decizională, aceasta va avea ultimul cuvânt în privința propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 297/2015.

Alte articole:   VIDEO Cum vrea Consiliul Județean Brașov să reducă birocrația
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap