În perioada 23-25 septembrie 2016, cetatea Râşnov va fi gazda primei ediţii a Festivalului Dacic Comidava, organizat de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Râşnov, în colaborare cu asociaţia de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna.

Activităţile vor avea loc în tabăra Terra Dacica Aeterna, instalată în curtea cetăţii Râşnov, acolo unde acum 2000 de ani se afla o cetate dacică, menţionată în izvoarele vremii cu numele Comidava.

Festivalul Dacic Comidava doreşte a deveni, încă de la prima ediţie, unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din România, alături de Festivalul Roman Apulum, Festivalul Cetăţilor Dacice şi DacFest, cu un înalt grad de seriozitate şi profesionalism, asigurat anul acesta de Terra Dacica Aeterna.

Alte articole:   FOTO&VIDEO Doi urşi care au intrat în curtea unei pensiuni din Săcele şi nu au putut fi alungaţi, tranchilizaţi şi duşi în pădure

La festival vizitatorii se pot transforma în soldaţi daci. Vor putea participa la ateliere de meşteşuguri de pe vremea romanilor şi pot vedea şi bătălii dintre daci şi romani. Un alt punct de atracţie al festivalului este rugul lui Zalmoxis care simbolizează arderea pe rug a unei căpătenii dacie.

Program Festival Dacic Comidava – Râşnov – 23-25 septembrie 2016

Vineri, 23 septembrie

  • – activităţi cu copiii din şcolile din Râşnov – „Ora de Istorie Vie“

Sâmbătă, 24 septembrie

  • – ora 10.30 – Deschiderea oficială. Ateliere civile şi interactive – fierărie, metaloplastie, lemn, os, corn, ţesătorie, ceramică, mozaic, mozaic, monetărie, hărţi şi caligrafie (Scriptoria), jocuri romane, gastronomie daco-romană (mostre de prezentare), întreţinere echipamente, tir cu arcul, antrenamente soldaţi, instrucţie cu doritorii din public
  • – ora 15.00 – prezentare echipament şi armament roman, ritual înaintea luptei. Demonstraţii militare. Demonstraţii de artilerie romană – scorpio, onager.
  • – prezentarea armatei dacilor, ritual dacic de iniţiere a unui tânăr războinic.
  • – marea bătălie între daci şi romani – asediul roman al Comidavei.
  • – 16.30 – 19.00 – ateliere
  • – ora 21.00 – rugul lui Zamolxe/arderea pe rug a unei căpetenii dacice, cu ritualul aferent.
Alte articole:   Începe etapa a treia a Programului Rabla pentru electrocasnice

Duminică, 25 septembrie 2016

  • – ora 11.00 – Ateliere civile şi interactive – fierărie, metaloplastie, lemn, os, corn, ţesătorie, ceramică, mozaic, monetărie, hărţi şi caligrafie (Scriptoria), jocuri romane, gastronomie daco-romană (mostre de prezentare), întreţinere echipamente, tir cu arcul, antrenamente soldaţi, instrucţie cu doritorii din public
  • – ora 15.00 – marea confruntare finală între daci şi romani
  • – ora 16.00 – ateliere civile
  • – ora 18.00 – închiderea festivalului.