Brașov, 1916. Intrarea României în Primul Război Mondial

Tunul de câmp model 1897, calibru 75 mm. A intrat în dotarea Armatei Române în anul 1916 și a fost folosit în Primul Război și al Doilea Război Mondial, dând un randament bun atât ca tun de câmp, tun antiaerian, cât și ca tun antitanc. Foto: Nicolae Pepene

Tunul de câmp model 1897, calibru 75 mm. A intrat în dotarea Armatei Române în anul 1916 și a fost folosit în Primul Război și al Doilea Război Mondial, dând un randament bun atât ca tun de câmp, tun antiaerian, cât și ca tun antitanc. Foto: Nicolae Pepene

În  campania militară din 1916, orașul Brașov a fost cel mai important oraș transilvănean în care a intrat armata română (16/28 august 1916).

De asemenea, cu ocazia celor patru săptămâni anterioare retragerii peste Carpați, pentru prima oară în istoria modernă a Transilvaniei, o parte din localitățile județului Brașov, în frunte cu orașul Brașov, au fost conduse de administrație românească (primar, prefect).

În acest context istoric important, sărbătorit la nivel național, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Brigada 2 Vânători de Munte, beneficiind și de colaborarea asociațiilor de reconstituire istorică 6 Dorobanți, Tradiția Militară, Deutsches Freikorps, Clubul de Istorie Militară din București și IR33 Cetatea Aradului, organizează cel mai important festival de reconstituire istorică din România dedicat Primului Război Mondial: Festivalul internațional de reconstituire istorică Brașov 1916. Intrarea României în Primul Război Mondial.

Festivalul deschide proiectul cultural Brașov 1916. Proiectul Muzeului Județean de Istorie Brașov mai cuprinde o expoziție tematică în Casa Sfatului, un program de educație civică, conferințe și prezentări de film istoric, în perioada 27 august — decembrie 2016.

Alte articole:   Care sunt zilele festive din Brașovul de poveste 2019

Festivalul internațional de reconstituire istorică Brașov 1916 se va desfășura în perioada 26 — 28 august 2016, în Piața Sfatului.

Tabăra militară urmează să fie amplasată lângă Casa Sfatului, sub forma unei expoziții cu standuri inspirate din pozițiile de luptă ale campaniei militare din august — octombrie 1916. De asemenea, în perimetrul expoziției este amplasat un tun de câmp original, împrumutat de la Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I’.

În timpul festivalului, standurile expoziționale vor fi ocupate de către membrii asociațiilor de reconstituire. Apoi, expoziția outdoor are avantajul că rămâne amplasată lângă Casa Sfatului până la încheierea proiectului Brașov 1916, fiind folosită în perioada septembrie — octombrie 2016 pentru desfășurarea programului de educație culturală și civică dedicat cultului eroilor. Mai mult, accesul publicului în expoziția outdoor se poate face și în afara programului de vizitare al muzeului.

La eveniment sunt invitate asociații de reconstituire istorică din Cehia, Austria, Germania, Slovacia, Ungaria și Anglia. Membrii asociațiilor de reconstituire istorică vor aborda armata română, armata germană și armata austro-ungară, programul festivalului cuprinzând prezentări de armament și uniforme militare specifice Primului Război Mondial, scene de viață cazonă, revista de front, scene de instrucție de front etc.

Până în prezent au confirmat participarea Asociația ,,KPVH Pardubicko’ (Cehia), Asociația ,,Agency REX’ (Brno, Cehia), Asociația ,,C.20 The Twentieth Century Warfare & Living History Society’ (Marea Britanie), Asociația ‘Croix de guerre’ (Marea Britanie) și Baron R. von Gamotha (Austria).

Nicolae Pepene, manager Muzeul Județean de Istorie Brașov: „Prin Festivalul internațional de reconstituire istorică Brașov 1916 dorim să contribuim la diversificarea ofertei culturale a Brașovului prin dezvoltarea unui produs cultural de tip living history. De asemenea, datorită caracterului internațional al acestuia, introducem Brașovul în circuitul european al festivalurilor de reconstituire istorică și în agenda internațională a evenimentelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial.

Festivalul Brașov 1916 nu este un discurs despre învingători și învinși. El va da înțelesuri istoriei Brașovului Primului Război Mondial, iar acestea, împărtășite miilor de vizitatori, vor genera, la rândul lor, noi conținuturi care să îmbogățească viața culturală a Brașovului.

Alte articole:   Handbal: Corona a depășit U Cluj, la trei goluri

În cadrul proiectului Brașov 1916, festivalul de reconstituire istorică, lecție de istorie vie, reprezintă o metodă educativă ce permite înțelegerea perioadei istorice sub o formă interactivă. Apoi, foarte important, prin modulul de educație civică, tinerii învață să prețuiască cultul eroilor, fără să-i aleagă după steagul sub care au căzut pe câmpul de luptă’.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap