blog-logo

Adrian Veştea, preşedintele unic al PNL Brașov

adrian vesteaFostul primar al staţiunii de interes naţional Adcrian Veştea, proaspăt desemnat preşedinte al Consiliului Județean Başov, a fost numit astăzi, în cadrul ședintei de Birou Politic Național a Partidului Național Liberal, pre;edinte unic al filialei PNL Braşov.

Această desemnare mă onorează, dar, în și mai mare măsură, mă obligă. Mă onorează, deoarece se certifică astfel faptul că echipa PNL Brașov, pe care am coordonat-o alături de colegul și prietenul meu Mihai Veștea, a funcționat eficient la alegerile locale, câștigând scrutinul la nivel de județ. Pentru aceasta, mulțumirile mele se cuvin tuturor celor care s-au implicat, de la cei care au lucrat la partea de concepție și coordonare a campaniei, la cei care s-au ocupat de implementarea efectivă, fie ei lideri de organizații din județ, candidați, președinți ai organizațiilor pe secții de votare, responsabili zonali, reprezentanți în secțiile de votare, oamenii care au gestionat mediul virtual și partea de outdoor, până la cei îndeobște ignorați până acum: distribuitorii de materiale scrise și de afișaj. Succesul nostru este, în primul rând, succesul lor și vreau să-i asigur pe toți că efortul lor susținut nu va fi uitat. Cum spuneam, această desemnare mă și obligă. Chiar foarte mult. Ceea ce am eu de demonstrat abia începe. În primul rând faptul că sunt exponentul unui alt mod de a gândi și de a face politică, în care primează onestitatea, apropierea de oameni și convingerea că nu sunt decât cineva aflat în slujba comunității. Cred cu tărie că o funcție nu este importantă prin ea însăși, ci prin ceea ce ocupantul ei vremelnic face pentru oameni”, a declarat Veștea. 

În plan politic, el a fost până în prezent co-preşedinte, alături de Mihail Veştea (ex-PDL).

Alte articole:   Program modificat la ascensorul pe plan înclinat către Cetatea Râșnov

Practic, la această oră, Adrian Veştea deţine puterea pe care o avea Aristotel Căncescu înainte de a fi ridicat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Distribuie dacă îți place!
  1. Sa inteleg ca "invatacelul" merge pe acelasi drum ca si "profesorul" sau Cancescu?

    Reply
  2. Dacă deține aceeași putere ca și Căncescu înseamnă că i s-a dat sceptrul cu care poate să se roage de toți figuranții de-acolo să plătească cotizația.

    Reply
  3. Are putere doar atat cat nu-i strica jocurile lui Scripcaru. Dacă o face brusc va fara sustinere si la CJ si la partid.

    Reply
  4. paziti-va ma PASTRAVARIA VOASTRA ca-i GROASA RAU, nu mai tineti de grija altora!!! asa de multi COMUNISTI SANT LA BRASOV INTERESATI DE ALTI….????nu credeam… la BRASOV!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate