18 moldoveni lucrau „la negru” în Braşov

politia18 persoane care munceau fără forme legale au fost descoperite în județul Brașov, în urma unei acțiuni comune a I.P.J.Brașov și Serviciului pentru Imigrări Brașov.

În noaptea de 4/5 iulie, o patrulă a Poliției stațiunii Bran a depistat în zona centrală a stațiunii trei tineri din Republica Moldova care nu aveau asupra lor documente de identitate.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că tinerii aveau domiciliul temporar într-o locație din Bran, împreună cu alte 8 persoane de aceeași naționalitate. De asemenea, polițiștii din Bran au mai identificat o locație din Moieciu, unde locuiesc alți 20 de cetățeni ai Republicii Moldova”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, cms. şef Liviu Naghi.

Pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de șederea celor 31 de persoane străine pe teritoriul României, au fost sesizați polițiștii Serviciului Imigrări Brașov.

În data de 5 iulie au fost identificaţi la o societate comericală 18 persoane de cetățenie moldovenească, cu vârste cuprinse între 18 și 49 ani, care munceau fără forme legale și nu dețineau avize de muncă eliberate de Serviciul pentru Imigrări Brașov. Cei 18 moldoveni fac parte din cele 31 identificate inițial de polițiștii din Bran.

„Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de primire la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetățenie, fără încheierea contractului individual de muncă, conform Legii 53/2003 privind Codul Muncii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov”,  mai menționat Naghi.

Alte articole:   Decontarea navetei școlare pe bază de abonament este neconstituțională!
Loading...
  1. Si de ce nu spuneti ca erau de la Autoliv?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap