Scripcaru: Alianța majoritară s-a bătut în cuie: PNL -UDMR – PMP!

alianta brasovPrimarul George Scripcaru a convocat astăzi o conferință de presă în care a anunțat că inițial dorea să discute despre aeroport, dar pentru că trebuie asigurată o coerență administrativă și politică, „vrem să anunțăm că s-a stabilit o alianță politică”.

„S-a stabilit o formă de colaborare- politico-administrativă care să asigure o dezvoltare a municipiului şi judeţului pe proiecte. Am acceptul să vă anunț că am discutat și cu cei de la PER, cu președintele executiv al partidului la nivel național, care este din Brașov. I-am prezentat proiectele din cadrul acestui protocol, iar domnia sa a agreat acest lucru și vom mai avea discuții pe această temă, urmând să vedem zilele următoare cum vom concretiza această colaborare”, a precizat Scripcaru.

CO-preşedintele liberalilor, Adrian Veștea, a declarat că „PNL a luat decizia de a realiza acest parteneriat cu UDMR și PMP. Nu sunt singurle formațiuni politice cu care ne propunem să colaborăm. Avem deschiderea de a avea o colaborare cu toate formațiunile poltice pentru obiectivele pe care și domniile lor le-au vehiculat în campania electorală. Am avut discuții și cu reprezentanții FDGR și am convingerea că în perioada viitoare vom avea o echipă mult mai mare, pentru că și ei susțin aceste obiective”

La rândul său, Kovacs Attila (UDMR)a susținut că  „am creat o majoritate politico-adminstratică pentru a susține dezvoltarea durabilă a municipiului și județului Brașov. Această înţelegere vine în mod natural ca a urmare a susținerii de către UDMR a dlui. primar în campania electorală.  Este o alianţă pentru Aeroport, pentru construirea Spitalului judeţean, pentru sprijinirea construirii autosătrăzii”.

Alte articole:   VIDEO - Adrian Veştea a asigurat că Harghita şi Covasna vor rămâne arondate Spitalului Regional Braşov

Liderul PMP Braşov, Mihai Costel spune că „este un protool de colaborare pentru dezvoltarea economică pe cele cinci domenii de activitate pentru proiectele care sunt necesare şi decisive pentru dezvoltarea municipiului şi judeţului Braşov, cu menţiunea că acest protocol are ca prioritate tinerii -centre culturale de cartier, construirea unui complex sportiv muktifuncţional, înfiinţarea de şcoli profesionale, chestiuni abordate în campania electorală”. Întrebat cum rămâne cu protocolul încheiat de PMP cu FDGR şi PER, Mihai Costel a susţinut că este vorba de cu totul altceva, acolo fiind vorba de a realiza un grup politic în Consiliul Local, pentru a putea accede în comisiile de specialitate ale Consiliului Local”.

În ceea ce privește stabilirea unor persoane, nu s-au discutat numele, ci algoritmul: la nivelul Consiliului Județean, președinte va fi de la PNL, iar vicepreședinți unul de la UDMR, iar celălalt PNL.

La municipiul Brașov, unul dintre viceprimari va fi desemnat de  UDMR, iar celălalt de PMP.

În restul localităților, acolo unde se vor putea creiona majorități, există toată deschiderea și interesul să se răsfrângă acest protocol și asupra acestora, a precizat co-președintele PNL Adrian Veștea.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap