blog-logo

Poveste de sâmbătă cu prietenul lui Garofel

teodora ungureanuTeodora Ungureanu

E 7.30 și cred că azi planetele nu s-au aliniat pentru toți. Stau în stația autobuzului și văd cum și alții așteaptă. După grimasele de pe fețele lor abia așteaptă să se ducă la serviciu într-o zi de sâmbătă în care mai era și soare (după vreo două săptămâni cu ploaie). E cald… aproape.

Whatever, planetele nu sunt aliniate azi. Vine și autobuzul, un model nou de prin anii 70 sau 80 dacă sunt rezonabilă. Cu mic cu mare ne înghesuim în el și încercăm să-i dăm de cap ușii care nu se închide. Forget it! Și-așa e cald și n-ar avea rost să le închidem doar pentru siguranța noastră.

Cobor trei stații mai târziu și o iau la pas grăbit spre gară. În urma mea începe ploaia. Cuvintele a doi frumoși și educați analfabeți se lovesc de toţi care erau în stație. Vinovată de toată această tevatură era o bătrânică ce se ducea să-și facă piața și târa după ea o paporniță cu roți.

Cum o fi reuşit femeia să le bage sub picioare tonților căruciorul ăla n-am să aflu niciodată. Și-ajunge tanti pe partea cealaltă a străzii (sunt vreo 3 sau 4 benzi pe sens), iar frustraţii ăia încă își băgau și scoteau probabil ce nu le-a dat mama natură…
La nici 300 de metri de stația RAT e una de taxiuri, cine știe Gara Brașov știe și despre ce vorbesc. Și cum ziua începuse promițător, mi-am zis s-o las să continue în stil mare. Un individ cu o mașină din care mai avea puțin și cădea se instalase cu „limuzina” exact pe unde taxiurile ies din stație. Pentru că nu mă grăbesc, am zis să-i acord și lui o șansă și să mai zăbovesc puțin pe-acolo.

Alte articole:   PNL Braşov: Primarul Coliban să aibă înţelepciunea să se aşeze la aceeaşi masă cu noi, să colaborăm în interesul cetăţenilor

Se așează la coadă un taxi cu pasageri, apoi al doilea, al treilea și tot așa. Și se pun pe claxonat de zici că erau băieții din spectacolul pe care-l văzusem deunăzi. Omu’, impasibil, nici măcar nu catadicseşte să dea vreun semn. La un moment dat credeam că e mort cu mâinile pe volan și cu ochii deschiși (suntem în secolul XXI, tot ce-i posibil). Da’ nu era. că pân’ la urmă, asurzit de toată simfonia aia de claxoane cu biiiiip-biiiip și tiiiiit-tiiiiiit a deschis portiera.

Întâi au coborât ciocatele, apoi a apărut și cureaua de „firmă” cu catarama de un metru pătrat și minim cinci kile. Până să se ducă să lamurească situația cu șoferul mașinii din spate a mai făcut o oprire la ușa din spate să-și ia pălăria, ca nu cumva să facă insolație într-o zi de mai la 7 dimineața. După ce-o aranjează tacticos, îndesând-o pe cap ca nu cumva să i-o fure briza montană, își răsucește un pic mustața pentru intimidare și se urnește din loc spre ăia de-și făceau meseria.

Alte articole:   Este oportună organizarea unui Târg de Crăciun în Piața Sfatului? Votează și tu!

Cu salutul de rigoare, „mânca-ți-aș” și-un scuipat sictirit, întreabă: „Da’ ce-am făcut șefu?”. Îi explică omu’ cu tot calmul pe care-l mai avea că trebuie să-și mute limuzinoiul ca să elibereze ieșirea pentru celelalte mașini. „Bă, da’ cum s-o mut, că eu aștept pe cineva din Franța. Până nu vine Garofel eu nu plec d-aicia” (da, Garofel era prietenașul din Franța).

După ce șoferul îi explică și faptul că nu are ce căuta în zona aia deoarece e dedicată transportului de persoane în regim privat, se trezește iar prietenul lui Garofel să-i dea replica: „Și eu sunt privat, că nu lucrez și am o firmă privată de boarfe din Norvegia și dacă tot ești atât de deștept te urci pă borduri și mă depășești pe mine”.
În tot acest timp, mașina poliției era parcată în fața mașinii prietenului lui Garofel la vreo 10 metri. Doar mașina. În spate ieșiseră taximetriștii cu capul pe geam la fel cum vezi câinii în mașinile stăpânilor. Cu nervii întinși la maximum (gradul de nervozitate e în funcție de numărul proștilor întâlniți de-a lungul vieții și de imunitatea pe care o dezvoltăm la ei) s-a conformat bietul om și l-a ocolit pe om pe trotuar, iar în spate, urmându-l cu sfințenie, alte șase mașini. Prietenul lui Garofel s-a băgat în mașină cu speranța să-l mai ducă pe el și pe tovarăș acasă. Nu în singuranță, ci doar acasă.
Am plecat lăsându-l acolo, în lumea lui privată. Cum mă întorc acasă cu trenul știam ce mă așteaptă până acolo… Uneori, cred că gara e o aventură: găsitul unui loc, rugăciunea ca trenul să plece la timp… Dar până acolo, CFR îmi pregătise o surpriză. După ce dau cei doi lei şaișcinci pe bilet trebui să ajung la linia șapte.
Mă încumet să intru în tunel. Ridic privirea și văd umbre. Siluetele oamenilor într-un zgomot infernal și o ceață de-aia de tăiat cu cuțitul. O iau prin tunelul de vreo 50 de metri: vreau să fiu și eu o umbră! Dar curând mi-am amintit că ăștia nu fac surprize, cel puțin nu d-alea plăcute și nici de data asta nu angajaseră vreun expert în efecte speciale să bucure călătorii, ci un muncitor care să curețe pereții tunelului, pe călători, evident! Deh! Dai un ban, da’ știi că te umpli de praf  la cele mai înalte standarde. Evident, am avut și marea inspiraie să port negru în ziua asta!
Cum spuneam… poate că planetele nu s-au aliniat.

Distribuie dacă îți place!
  1. Și nici un comm*

    Lumea nu mai apreciază lucrurile bune.
    Salutari Teo, cu drag, Un anonim.

    Reply
  2. Sunt multi inculti, imi pare rau sincer pentru ziua ta mai uratacioasa. Frumoasa descriere tho, adica chiar imi imaginam cum urla taximteristii la ala, ca altfel nu il pot numii decat un "ala". Cel mai probabil nici nu exista in vreo baza de date, fara buletin dar conduce o limuzina domne si imediat si-a luat si strada. E groaznic… dar e si amuzant intr-un fel xD

    Reply
  3. …planetele erau aliniate când te-ai născut….,
    restul e trecător….

    Reply
  4. Ioii, dar ce-ai fumat acolo?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.