blog-logo

Nimeni nu te obligă să dai șpagă! …cel puțin asta cred eu!

adrian atomei.jpgEu nu am dat, nu dau și nu voi da șpagă ! Și nu sunt la ora de limba si literatura română ca să declin verbe. Cine mă cunoaște, știe acest lucru și sunt mândru că până  acum am avut puterea să nu dau sau să primesc “șpagă”. Sau poate că nu am fost pus niciodată în situații critice de viață încât să fiu nevoit să mă înclin și eu în fata “zeului șpagă”! Prin asta nu vreau să sugerez că sunt de acord cu ea, ci doar că sunt conștient, ca și voi, de prezența “șpăgii” în viața noastră cotidiană, deci în consecință și a corupției.

Alte articole:   Luni începe „Luna curățeniei de toamnă“, la Făgăraș. Programul de colectare a deșeurilor vegetale

Știm cu toții că „șpaga” e o constantă a societății noastre și e prezentă mai ales acolo unde există miză. Ne lovim de ea ca de o piatră cu colțuri, tăioasă, care ne produce mici răni. Dar suntem obișnuiți cu ea și închidem ochii, afurisând printre dinți, indiferent unde o întâlnim, fie că e vorba de sănătate, administrație sau educație. Și cu cât miza e mai mare, cu atât tentația de a da, respectiv de a primi “șpaga”, e mai acută.

Am insă convingerea că in administrație sau educație sau sănătate, sunt angajați care au refuzat “atențiile” date pentru a rezolva o problemă sau alta. Cred că au fost momente jenante pentru aceștia, în egală măsură cu cele trăite de cei care au încercat să fie generoși.

Alte articole:   Acoperământul Maicii Domnului - Ce nu e bine să faci astăzi sub nicio formă

Eu nu promit că voi eradica acest fenomen, pentru că e irealizabil așa ceva, dar pot promite că mă voi strădui să impun o linie de conduită în administrația locală ale cărei repere să fie cinstea, onestitatea și respectul față de plătitorii de taxe. Vă spun toate aceste lucruri în logica proverbului “peștele de la cap se-mpute”, iar eu am convingerea că menirea unui primar este de a fi un exemplu pentru concitadinii săi.
Nu sunt naiv să cred ca doar puterea exemplului si a conduitei proprii vor reduce “fenomenul spagii”, existand parghii legale pentru asa ceva, dar cum poti cere cuiva sa fie cinstit cand tu insuti esti necinstit ?

Alte articole:   Deschiderea anului universitar 2022-2023 la Universitatea Transilvania

DA! Se poate administrație cu mâinile curate!

Cu speranță și încredere,

  • Adrian Atomei 
  • Candidat ALDE la Primăria Municipiului Brașov 

(P -Cod AEP 21160080)

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.