blog-logo

Restricţii de circulaţie pentru Parada Junilor

Restricţii de circulaţie pentru Parada Junilor

Parada Junilor are loc în Duminica Tomii, conform tradiţiei, şi este punctul culminant al „Zilelor Braşovului”, eveniment ajuns în acest an la cea de-a XIII-a ediţie şi care se desfăşoară între 6 şi 8 mai.

„Primăria Municipiului Braşov, împreună cu Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, alături de meşteşugari, artişti şi producători locali, a pregătit un pachet de evenimente culturale, artistice şi de divertisment, precum şi târguri şi expoziţii culinare, florale, de artizanat sau de hand-made, la care îi invităm pe toţi braşoveniii, alături de turişti. Pe tot parcursul sărbătorii, Poliţia, Poliţia Locală, Jandarmeria şi inspectorii din cadrul Primăriei Municipiului Braşov vor asigura, împreună, buna desfăşurare a evenimentului”, a declarat administratorul public al municipiului, Miklos Gantz.

Alte articole:   Diana Bosca: Din cei 30 de copii pe care-i am în clasa a II-a, la o școală din Săcele, doar șase se pot conecta la orele online

Potrivit reprezentantului Primăriei, ca urmare a desfăşurări Paradei Junilor pe traseul Piaţa Unirii – str. Mureşenilor – Prefectură – str. Republicii – Piaţa Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, în data de 08.05.2016 se vor introduce următoarele restricţii de circulaţie:

  • Începând cu ora 7.30, pe tot parcursul zilei – va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piaţa Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piaţa Unirii şi str. Podul Creţului până la ora 10.00 şi după ora 14.00;
  • Ora 10.00 – va fi blocat accesul auto spre Piaţa Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitate); Şirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu str. Prundului şi str. C-tin  Lacea vor fi închise;
  • Ora 10.30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureşenilor;
  • Ora 11.15 –accesul auto pe b-dul Eroilor va fi închis;
  • Ora 11.00– Coborârea Junilor din Piaţa Unirii.
Alte articole:   Brașovean prins la furat în magazin

Pentru prima dată de la organizarea Paradei Junilor, va fi restricţonat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecţia cu strada Luca Arbore şi până spre piaţa Unirii, în intervalul 9.45 – 11.00, accesul fiindu-le permis doar riveranilor.

Secvenţial, traficul va fi redeschis pe măsură ce coloanele de juni vor trece pe fiecare stradă.

 „Pentru a evita blocajele de circulaţie, facem un apel la conducătorii auto, inclusiv riveranii, să evite, în intervalele orare menţionate, zona centrală şi cartierul Schei. Totodată, pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui eveniment îi rugăm pe toţi conducătorii auto sa evite, în acelaşi interval orar, parcarea maşinilor în Piaţa Unirii şi pe străzile adiacente acesteia, unde se strâng grupările de juni”, a mai precizat administratorul public al municipiului.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.