blog-logo

Petiție pentru reabilitarea Gării Brașov. S-au adunat peste 2000 de semnături

gara brasovAu existat numeroase demersuri ale Primăriei Brașov de a primi în administrare Gara CFR Brașov, care arată într-o stare deplorabilă.

Iată că există și o inițiativă a unei tinere care e psu la punct o petiție online în acest sens.

„Am inițiat acest demers în luna decembrie 2015. S-au strâns până acum 2.000 de semnături, iar acţiunea continuă. De asemenea, am trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Transporturilor, în care iniţiatorii cer ministerului fie să îşi asume reabilitarea, fie să cedeze gara Primăriei Braşov, care să realizeze aceste lucrări. Am format deja echipe de lucru, formate din voluntari, care au alcătuit un plan de iniţiativă şi intervenţie în legătură cu rezolvarea problemei oamenilor fără adăpost care populează gara şi spaţiul adiacent”, a declarat Mihaela Mariş, iniţiatoarea petiţiei pentru reabilitarea Gării Braşov.

Alte articole:   Peste 500 de polițiști, jandarmi și angajați ISU vor lucra de alegeri, la Brașov!

Aceasta a mai precizat că, în luna mai, se vor forma alte echipe de lucru (arhitecţi, ingineri, designeri, specialişti în energii regenerabile) care să alcătuiască o propunere de proiect pentru reamenajarea gării, în cazul în care va exista o iniţiativă manifestă din partea Ministerului Transporturilor pentru reabilitare. În acest sens, Mihaela Mariş a lansat un apel către toţi specialiştii în domeniile enumerate, care doresc să participe ca voluntari la acest proiect, să li se alăture celor care fac deja parte din grupul de iniţiativă.

 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a reamintit demersurile făcute de primărie pentru reabilitarea Gării Braşov. Acesta a precizat că municipalitatea sprijină demersul Mihaelei Mariş, care a lansat petiţia online pentru reabilitarea Gării Braşov.
„Municipalitartea braşoveană a iniţiat la rândul său discuţii la Ministerul Tranmsporturilor pentru găsirea unei soluţii pentru reabilitarea principalei porţi de intrare în oraş. Din păcate, răspunsul Ministerului şi SN CFR este că gara nu poate fi cedată în administrarea municipalităţii, întrucât face parte din structura SNCFR şi nu poate fi separată de aceasta. Însă, se pare că alocarea de fonduri de la Ministerul Transporturilor pentru acest proiect nu a fost o prioritate”, a afirmat Toarcea.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate