blog-logo

Nu facem o petiţie online, un miting, ceva, şi contra Tetkron?

Nu facem o petiţie online, un miting, ceva, şi contra Tetkron?
sebastian danVreau să vă consult: unii politicieni care vor să pună acum mâna pe ciolanul de la Primărie se iau cu mâinile de cur și se dau cu capul de toți pereții de grija celor racordați la Tetkron, ba au și apărut țîșpe petiții online să se dea drumul la apă caldă.
Pentru proștii ăia mulți, adică vreo 85% dintre locuitorii Brașovului, CARE NU BENEFICIAZĂ DE DESERVICIILE TETKRON, nu o puneți de niciun protest, un miting ceva? Dar până unde mai trebuie să meargă jegul ăsta de manipulare politică? De ce trebuie să plătim, 85% din populația Brașovului, milioane de euro anual ca să facă punga groasă niște unii??
Ce fac angajații Tetkron că se închide? Se duc la coadă, la șomaj. La fel ca oricare angajat din orice firmă, când nu mai are de lucru. Ce ne tot scremem că vai ce tragedie este că se închide Tetkronul. Și ce? Cu banii pe care nu îi mai dă Consiliul Local pentru pierderi financiare, ATENȚIE! (nici la nivel de București nu se mai fac vrăjeli de-astea, DNA știe de ce) şi pentru subvenţionarea agentului termic porodus în sistem centralizat, nu ar fi mai bine să plătim o rată la Aeroport, sau la un spital nou pentru Brașov?
De ce doar o mică parte a locuitorilor să beneficieze de subvenţionarea energiei termice? Nu mai suntem egali toţi, cum scrie la Constituţie? 
În Centrul Istoric, am o vecină care are vreo 76 de ani. Două camere mici, bucătărioară şi baie. Pensie de 760 de lei (ştiu că venise poştaşul cu cuponul şi l-a lăsat la mine). Pentru ea de ce nu se plăteşte subvenţie de la bugetul local? Vreţi populism, domnilor politicieni? Păi vă spun eu cum voi face: toţi cei care (nu dau nume acum) veţi mai veni cu behăieli de genul vai ce facem cu cei care nu au apă caldă, o să propun un boicot total împotriva voastră de la grosul populaţiei, de care vi se fâlfâie, de fapt, ca şi de cei racordaţi la sistemul centralizat. Toţi guiţă acum că vor să le dea apă caldă, la cei racordaţi la Tetkron, societate care nu mai are licenţă de operare, care nu mai are contract cu Primăria şi care ar folosi ilegal reţelele şi centralele termice.
Dragi tovarăşi şi pretini, a trecut vremea cu toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Nu ne mai băgaţi mâna în buzunare să ne luaţi banii şi apoi să ne spuneţi că ar trebui să mai şi dăm din coadă de bucurie că vă votăm. Aşa că, cine mai insistă pe tema asta, o să fac şi eu o petiţie online pentru fiecare dintre respectivii care nu vin şi ne spun şi nouă, restul de 85%, de ce ne consideră proşti şi trebuie să plătim milioane de euro anual pentru populismul lor greţos şi ieftin.
A existat viaţă şi după CET. Există viaţă şi după Tetkron. Vom trăi şi fără policienii care cred că sunt buricul pământului.
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Avertizare Infotrafic: Carosabil umed pe DN1, între Bucureşti și Braşov
  1. Bine zis, bine punctat, cu năduf chiar! Și pe deasupra, foarte corect. Subscriu în totalitate, chiar și la unele tușe mai groase de limbaj, în calitatea mea cea mai de preț, de cetățean. Ăsta pentru că din situația ăsta nu are de ce să câștige cineva electoral, ci ar trebui să plătească unii. PENAL!

    Reply
  2. Bine zis, bine punctat, cu năduf chiar! Și pe deasupra, foarte corect. Subscriu în totalitate, chiar și la unele tușe mai groase de limbaj, în calitatea mea cea mai de preț, de cetățean. Asta pentru că din situația de față nu are de ce să câștige cineva electoral, ci doar ar trebui să plătească unii. PENAL!

    Reply
  3. sebastiane, cu tot respectul , tetkron a fost infiintata ca bat de care musca cainii. hai sa ne uitam in curtea lui bepco as zice…:)

    Reply
    • aveti oarecum dreptate. dar sa nu uitam ca Bepco este o firma privata. Tetkron e pe banii nostri. Aici putem pune presiune, prin consiliul local

      Reply
      • Dumneavoastră, domnule jurnalist,cu atât de profund simț civic si limbaj academic,în ce grup vă încadrați? Cei care acum nu beneficiază de apa calda si care nu vor avea probabil nici căldură la iarna ,sunt si ei, de asemenea ,contribuabili si plătesc taxe si impozite !

        Reply
  4. Păi atunci să renunțăm și la subvenția pt RAT Brașov că unii nu folosim transportul în comun

    Reply
    • Ba da, si cei care folosesc exclusiv vehiculul personal se bucura de efectele benefice ale existentei transportului public (subventionat). In lipsa acestuia, ar sta continuu in ambuteiaje – blocati in cutia lor de tabla.

      Reply
  5. Bun punct de vedere ! Dar cei care nu au apa calda trebuie sa se multumeasca cu ideea sau cum ?!

    Reply
  6. Pana una alta frumos ar fi sa se gaseasca si pt ei o solutie .Iar Tektronul sa dispara oricum . La fel ca si multi din clasa politica .

    Reply
    • Omule, statul si primaria de 25 de ani tot finanteaza gauri. Nu degeaba, din acele gauri unii baieti destepti fac averi, in nici un caz nu si clientii finali, captivi in sistem.

      Ideea este ca orice lucru in lume are un inceput si un sfarsit. In cazul nostru, sfarsitul era de mult previzibil, dovada ca 85% din consumatori au ales alte variante, unii pe vremea cand acestea erau mult mai costisitoare decat acum. Sigur, era mai ecologic si mai intelept sa avem un sistem centralizat bine facut, dar nu este cazul la Brasov si timpul nu poate fi dat inapoi.

      Daca iti cumperi sau iti construiesti casa, cum ar fi sa vii cu pretentia ca primaria sa-ti asigure caldura si apa calda la pret subventionat, asa ca sa nu cheltui tu banii care ar fi necesari? Exact asta se intampla acum: se emit pretentii absurde. Da, este nevoie de apa calda, de caldura, dar daca un sistem este neviabil economic, nu inseamna ca toata populatia este datoare sa-l tina in viata cu perfuzii, doar asa de dragul a 15% din locatarii blocurilor vechi. Vrei musai caldura centralizata cu pierderi uriase, plateste tu atunci, nu cere sacrificii intregului oras.

      Si zi mersi ca decenii la rand ai facut economii pe spinarea altora.

      Pentru retarzii care aseamana cu situatia din transportul public, acela este un serviciu fara de care orasele s-ar bloca instantaneu, desteptilor. Si daca ar functiona mai bine transportul public si ar fi mai atractiv, am avea o calitate mai buna a vietii urbane la Brasov. Din pacate insa si transportul e capusat la maximum, culmea cam de exact aceleasi personaje. Dar fara transport public nu se poate. Peste tot in Europa acesta este subventionat, dar beneficiile apar pe alte planuri, orasul este mentinut functional si atractiv.

      Reply
  7. […] Sebi a scris ieri  pe aceeași temă; comentariile politicienilor pe rețele sociale demonstrează cu vârf și […]

    Reply
  8. …de acord cu tot ce ati scris mai sus!!!….propun sa fie ucisi cei 15% locuitori ai acestui oras care au beneficiat de atatea ”subventii”…..mai bine….ca poatedin diferite motive nu au avut si nici nu vor avea cu ce sa isi cumpere o centrala…dar ce mai conteaza!….e mai bine sa ne dam in cap unul altuia…in rest numai de bine! Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti…ca tot suntem in post si „toti” suntem foarte credinciosi!

    Reply
  9. Ce te faci cu cei care locuiesc in condomeniile nedrebransabile? Acolo, teoretic, chiar daca vrei sa iti pui centrala (legal), tot nu vei putea.

    Reply
  10. ….Mihai, daca fac parte din cei 15% se pare ca nu conteaza….

    Reply
  11. Problema termoficarii centralizate a fost transata inca de la momentul in care Statul a decis vanzarea pe nimic a apartamentelor de bloc, facand peste noapte proprietari milioane de chiriasi. Din populism, dar si din interesul de a scapa de problemele din ce in ce mai grave al unui fond locativ de calitate indoielnica (cu instalatii neperformante, cu risc la cutremur, generator de conflicte sociale etc).

    De aici a pleacat totul. Nu poti sa ai un sistem necontorizat corect individual (intre apartamente nu exista izolare termica), decat in situatia in care locatarii ar fi ramas chiriasi, si-ar fi pastrat locurile de munca asigurate si salariile real-pozitive de pana in anii 90, ar fi avut familii stabile care sa locuiasca tot timpul in apartament (nu sa il lase neincalzit luni de zile sau ani de zile, plecand pe la capsuni sau pe vapor).

    Dar noi ce avem la Brasov? Blocuri din care 85% dintre apartamente sunt debransate (si inca dupa o schema necoerenta), iar restul stau pe jumatate goale si pe sfert locuite de oameni carora oricum pensia sau salariul de batjocura nu le-ar permite sa incalzeasca pe bune tot apartamentul si nici sa faca baie prea des.

    Exista niste legi ale fizicii, oameni buni, nu poti sa faci transport de apa calda fara pierderi majore daca nu ai consumatori consistenti si constanti. Poti sa faci cele mai minunate si izolate sisteme de transport subteran, dar, daca nu ai consumatori, apa sta pe teava, vine tarziu cand deschizi robinetul si pana se incalzeste consumi cat 10 apartamente. De aici rezulta in principal pierderea – inevitabila tehnic – care duce la faliment. Ar fi o prostie nemasurata infiintarea unui alt Tetkron, doar pentru a prelungi agonia pana dupa alegerile parlamentare si pentru a face disparute sub presul datoriei publice vechile pierderi si raspunderile celor vinovati.

    Reply
    • Domnule Ghita,
      Aveți toată stima mea pentru analiza pertinentă pe care ați dezvoltat-o în postarile Dvs.,întărită de aprecierea pentru faptul că nu v-ați lansat în propuneri de soluții viabile, fie ele pe termen scurt sau mai lung. Sa-i lăsăm pe cei cu musca pe căciulă să le găsească. Sau măcar să răspundă pentru rezultanta erorilor făcute cu voie sau din prostie. Felicitări.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.