blog-logo

Patrimoniul material din Țara Bârsei va fi promovat cu smartphone-urile

Patrimoniul material din Țara Bârsei va fi promovat cu smartphone-urile

panorama brasov piata sfatului biserica neagraPatrimoniul material al Țării Bârsei va fi promovat, în perioada următoare, prin scurt metraje realizate cu smartphone-uri. Scopul proiectului cultural „Touch the screen & stART the future”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este valorizarea patrimoniului material prin metode ale artei contemporane.

În plus, se dorește educarea publicului pentru patrimoniu prin stimularea creativității artistice și totodată, îmbunătățirea accesibilității la informare și vizitarea monumentelor și siturilor istorice.  Valoarea totală a proiectului este de 52,795.33 lei, din care 10,659.33 lei (20,19%) sunt co-finanțare proprie a Agenției Metropolitane Brașov, iar termenul de implementare a proiectului este 30 octombrie.

„Prin acest proiect, Agenția Metropolitană Brașov intenționează să ofere o alternativă culturală, prin care să crească interesul cetățenilor și al tinerilor pentru monumentele și siturile istorice, prin metode alternative si neconvenționale. Proiectul urmărește o schimbare vizibilă în aspectul societății civile incurajând creativitatea în comunitate prin împărtășirea culturii în spațiul public. Prin realizarea unui clip promo și de prezentare, care va fi postat pe canalul youtube, pe site-ul beneficiarului finanțării, a partenerului si totodată pe rețelele de socializare, beneficiarii proiectului vor afla activitățile proiectului propus”, susține directorul general al Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David.

Pe parcursul a 6 săptămâni, timp de 3 ore/ședința, sub îndrumarea unui specialist în domeniu, un număr de 30 de tineri, cu vârsta între 14 și 25 de ani din localitățile Țării Bârsei (fără discriminări pe criterii de vârstă, sex, etnie), vor putea deprinde informații de bază privind creația și producția cinematografică.

Alte articole:   ASF vrea să schimbe regulile pentru asigurările auto

Pentru promovarea monumentelor și siturilor istorice din Țara Bârsei se va realiza un concurs de filme de scurt metraj, prin care artiști amatori, își vor prezenta materialele video, realizate cu smartphone-urile. Alături de un juriu de specialiști în patrimoniul material cultural și al cinematografiei, un rol importantat în desemnarea filmelor de scurt metraj câștigătoare îl va avea în procent de 50% publicul. Prin crearea unui modul de evaluare a filmelor, publicul larg va putea vota aceste creații și implicit va contribui la dezvoltarea de audiență pentru proiectele culturale. Pe de altă parte, realizarea unui număr de 5 proiecții în aer liber, la care vor avea acces publicul larg, va contribui la o delocalizare a ofertei culturale existente în cartierele din municipiul Brașov.

„Scopul acestor activități este de a contribui la refacerea identității și a sentimentelor de apartenență, conectare și atașare față de localitățile din țara Bârsei, cât și la formarea gustului publicului pentru valori culturale reale”, a mai spus Dragoș David.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate