blog-logo

Mai puțină birocrație? Un singur drum la biroul unic de autorizare, o singură taxă

Mai puțină birocrație? Un singur drum la biroul unic de autorizare, o singură taxă

ghiseu-bancaUna dintre cele mai importante probleme reclamate de către braşoveni este cea referitoare la obţinerea autorizaţiilor de construcţie. În ultima perioadă această problematică a fost semnalată Consiliului Local nu numai de către agenţii economici, ci şi de către braşoveni.

„Crearea în cadrul Primăriei Braşov a unui birou unic reprezintă o măsură activă de sprijin atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru braşoveni. Astfel, pe lângă facilităţile de ordin economic, pe care le-a pus la punct Consiliul Local Braşov, putem veni în sprijinul investitorilor privaţi şi în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiilor de construcţie. Această iniţiativă nu este nouă pentru Consiliul Local Braşov, însă ea nu a putut fi aplicată din cauza lipsei unui cadrul legislativ coerent”, a declarat, astăzi, președintele organizației municipale a PNL Brașov, Adrian Oprică.

În momentul de faţă, lipsa acestui cadru legislativ face imposibilă implementarea acerstui proiect de birou unic pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie. Primăria Brașov, spune Oprică, poate să coordoneze un birou unic de autorizare, care să permită, de exemplu, obținerea rapidă a tuturor avizelor și a acordurilor necesare eliberării certificatului de urbanism.

Alte articole:   Despre dragostea pentru meșteșuguri și lucru manual cu Carmen Cojanu

adrian oprica„Realitatea de la care pornim este aceea conform căreia dacă te duci să obţii un aviz sau un acord de la o instituţie a statului, avizele obţinute anterior pot expira, solicitantul fiind obligat la nesfârşit să facă numeroase drumuri şi să plătească de fiecare dată fie pentru obţinerea avizului sau acordului, fie pentru prelungirea sa. Şi aceasta din cauza faptului că actuala legislaţie nu a reuşit să ofere un cadru legal în care: 1. Să se reglementeze regulile şi procedurile de funcţionare ale Birourilor Unice de Autorizare care să fie integrate la nivelul primăriilor; 2. Să stabilească o taxă unică de autorizare astfel încât agentul economic sau cetăţeanul să plătească o singură dată o taxă pentru toate avizele şi acordurile necesare obţinerii certificatului de urbanism sau a autorizaţiei de construire; 3. O dată introdusă documentaţia la Biroul Unic de Autorizare avizele şi acordurile să nu fie grevate de termene de valabilitate, ca atare să nu fie necesară prelungirea lor, respectiv plaţi suplimentare de către solicitanţi”, a precizat liderul organizației municipale a PNL Brașov.

Alte articole:   Cutremur cu magnitudinea de 3,9, în această noapte, în Vrancea

În momentul de faţă toate instituţiile deţin o bază de date informatizată, comunicarea electronică este posibilă mai mult ca niciodată, aceste elemente fiind suficiente pentru a implementa la nivelul primăriei un Birou Unic de Autorizare. Mai mult, firesc ar fi să existe o bază comună de date pentru partea de reţelistică, astfel încât să fie eliberate avizeze într-un timp cât mai scurt, indiferent dacă vorbim despre persoane juridice sau fizice.

„Eforturile depuse de către Primăria Braşov, de către Consiliul Local Braşov în ultimii ani pentru a avea nu numai o bună comunicare cu instituţiile abilitate pentru emiterea diverselor avize sau acorduri, ci şi de a crea o infrastructură coerentă de baze de date pot face posibilă crearea acestui Birou Unic de Autorizare care ar funcţiona în cadrul Primăriei Braşov. În acest fel, brașovenii, dar şi oamenii de afaceri care vor să investească la Braşov şi care au nevoie de certificate de urbanism, vor fi scutiți de drumuri, în special de cele la furnizorii de utilități, pentru obținerea avizelor sau acordurilor necesare, vor face importante economii financiare ei trebuind să plătească o singură taxă, o singură dată şi mai ales vor putea economisi timp făcând un singur drum la depunerea documentaţiei, fără a mai fi obligaţi să se deplaseze la fiecare instituţie în parte. Practic, persoanele fizice sau juridice ar putea obţine aceste documente în 30 de zile”, a afirmat Oprică.

Liderul liberalilor brașoveni spune că va solicita tuturor parlamentarilor PNL de Braşov – dar nu numai – să se implice în elaborarea şi adoptarea cadrului legislativ necesar creării Birourilor Unice de Autorizare din cadrul primăriilor. Acest lucru este benefic pentru cetăţenii Braşovului pe care şi ei îi reprezintă, ar putea crea cadrul necesar pentru creşterea funcţionalităţii unei administraţii performante în folosul cetăţenilor şi ar asigura şi dezvoltarea economică a Braşovului. „Nu este vorba despre reinventarea roţii, ci despre a face funcţională o idee veche”, a concluzionat Oprică.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate