Istoria picturii pe sticlă în Transilvania. Icoanele pe sticlă, mărturii ale spiritualității poporului român

Istoria picturii pe sticlă în Transilvania. Icoanele pe sticlă, mărturii ale spiritualității poporului român
botezul domnului

Botezul Domnului

Pictura pe sticlă în Transilvania este probabil cea care reunește tehnica Apusului cu spiritualitatea Răsăritului. Timp de mai bine de două secole, în Ardeal s-a practicat tehnica înnobilării sticlei prin pictura religioasă sub forma icoanei.

Au fost mai multe școli de iconogafie transilvănene, dezvoltate pe lângă glăjării (atelierele care prelucrau sticla). Pictura pe sticlă a apărut în secolul al XVIII-lea, în Franța, Germania, Italia, Austria, Boemia și Moravia, filieră pe care pătrunde și la noi înțară. Pe lângă pictura academică, s-a dezvoltat și o pictură populară, în special ân Ausburg, după cum precizează Jean-Pierre Irali, în lucrarea „Cultul Sfinților Catolici în Europe Centală și Orientală”.

„Includerea Transilvaniei în Imperiul habsburgic a însemnat includerea porvinciei într-o intensă zonă de circulație a curentelor artistice, pe de o parte, iar pe de altă parte, căutare de către români, trăitori într-un spațiu interculutral, multiconfesional, a unui mod de exprimare artistică, pe care l-au găsit și ridicat la rangul unei adevărate arte – icoana pe sticlă”, spune Elena Băjenaru, muzeograf la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” între anii 1992-2012, după care a devenit directorul instituției.

Nicula, leagănul picturii icoanelor pe sticlă

Cele mai cunoscute ateliere de pictat icoane pe sticlă sunt cele de la Nicula, Iernuțeni, zona Sebeț – Alba, zona Sibiului, Țara Făgărașului sau Șcheii Brașovului. În Transilovania, primele icoane pe sticlă au fost opera unor zugravi de pictură murală și au fost realizate începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pentru împodobirea bisericilor și mai puțin pentru credincioși.

Cel mai vechi centru de pictură pe sticlă din Transilvania este considerat ce de la Nicula, mănăstire ajunsă vestită după miracolul lăcrimării la 1699, a icoanei realizate de Luca din Iclod. În urma acestei minuni a început pelerinajul la Mănăstirea din Nicula. Tot cu acest prilej țăranii transilvăneni au dorit ca în casele lor să aibă o copie a acestei icoane. Astfel, datorită materialelor ieftine – sticlă, culori și lemn – țăranii deprind meșteșugul picturii pe sticlă de la călugării bătrâni și, probabil, de la pelerinii ce veneau din afara țării. În timp, se dezvoltă o adevărată „școală” de pictură pe sticlă, la Nicula. Membrii familiilor sunt și ei angrenați în realizarea și vânzarea icoanelor pe sticlă – femeile copiau izvoadele și pictau, iar bărbații realizau ramele.

Alte articole:   Un medicament destinat persoanelor cu tulburări gastrointestinale, retras de pe piață

Cea mai veche icoană pe sticlă îi aparține lui Ioniță zugravul din Brașov, datată la 1778 și semnată „Ioniță Mucovici ot Iași”. Tot din acea perioadă mai era cunoscut Nicolae zugravul din Ludoș, care a pictat icoane prznicar în  1787 pentru biserica din Lancrăm, Petru zugrav din Topârcea (Sibiu) sau Vasile Munteanu din Săliștea Sibiului.

„Diferențierile artistice dintre centre, iar în cadrul acestora dintre zugravi, au ținut întotdeauna de talentul și capacitățile artistice ale fiecărui iconar în parte, de aprecierile pe care comunitățile rurale le aveau despre frumos, iar cele tematice au fost legate de credințele, de puterile magice cu care icoanele au fost investite de credincioșii lumii rurale”, precizează Elena Băjenaru.

Într-un studiu al cercetătoarei Ana Dumitran, se arată că primele icoane de la Nicula, realizate între  1796-1819, au fost de o factură aparte, cu compoziţii iconografice sumare, desensigur şi cromatică puternică. Vorbim despre „Maica Domnului cu Pruncul”, „Iisus Învăţător”, „Sfântul NIcolae”, „Arhanghelul Mihail”.

Şcheii Braşovului, pe harta iconarilor

Braşovul, un centru cultural important cu legături puternice cu celelalte provincii românești, s-a înscris și el pe harta centrelor unde s-a practicat aceste meșteșug popular, cu ateleirele din Șchei. Decorativismul accentuat al creațiilor atelierelor din Șcheii Brașovului este pus de specialiști pe seama prezenței în zona a iconarului Adolf Zajonczik, a cătui origine nu este cunoscută cu certitudine, bănuit a fi slovac sau ceh.

Alte articole:   Încă două pârtii de schi din Poiana Brașov vor avea nocturnă proprie

Pentru Ţara Făgăraşului, primul iconar pe care datele de arhivă îl dezvăluie este un zugrav de la Nicola, în 1819, când i se naşte un fiu, Natail. Se pare că de la acesta au dobândit primele cunoştinţe zugravii locali făgărăşeni. Activitatea iconarilor începe cu Ioan Pop (1794? – 1870), care prin înteaga sa creație a influențat hotărâtor această artă în Țara Făgărașului și care este considerat drept cel mai valoros pictor de icoane pe sticlă din Transilvania.

„Există un grup de icoane pe sticlă, pictate în prima junmătate a secolului al XIX-lea, care din punct de vedere stilistic se apropie foarte multe de arta iconarilor din Șcheii Brașovului, și care s-au găsit pe un areal cuprins între Făgăraș și Rupea. Absența icoanelor realizate după 1850, în această zonă, poate fi pusă în legătură cu o posibilă mutare a artiștior în Brașov. Localizara acestui centru poate fi satul Comăna de Sus, unde a existat o glăjărie”, a mai menționat directorul Muzeului Țării Făgărașului.

Un meșteșug care astăzi revine în actualitate

Interesul pentru icoanele pe sticlă este, astăzi, într-o permanentă ascensiune, ca urmare a colecționarilor care au dezvoltat o adevărată pasiune pentru acest meșteșug popular, prin care s-a creat un tezaur spirital remarcabil.

Icoanele pe sticlă „imagini scrise ale Cuvântului lui Dumnezeu”, au avut un destin neobișnuit: la începuturi au fost iubite de credincioșii de care și pentru care au fost create și disprețuite de oamenii de cultură. Apoi, la apusul acestui meșteșug, ele și-au descoperit frumusețea prin arta naivă a intelectualitpății, dar i-au pierdut pe cei care le-au creat și și-au făcut din credință un mod de viață.

Alte articole:   Licitație pentru lucrări cadastrale necesare modernizării unor drumuri județene

CLICK pe poze pentru a se mări! Icoane realizate de Carmina Dan

„La Școala Populară de Artă«Tiberiu Brediceanu» din Brașov am învăţat tehnica veche a picturii icoanelor pe sticlă, ce folosește izvoade sau modele, care au o vechime de peste 200-300 de ani . Culoarea (pigmentul) trebuie combinată cu emulsie de gălbenuș de ou, pentru a putea adera la suprafața sticlei. Pictarea se face pe spatele sticlei, se folosesc  culori vii, mai întâi se picteaza fețele, blicurile, scrisul și apoi veșmintele. Exista câteva caracteristici tipice unei icoane pe sticlă; se desenează un personaj sau mai multe, restul spațiului se pictează cu chenare de flori, chenare de sfoară răsucită (Nicula) steluța de Făgăraș (Ţara Oltului), salba de aur de la gâtul Maicii Domnului (Scheii Brasovului). De asemenea, ai nevoie de multă dexteritate pentru aplicarea foiţei de aur, care este foarte fină şi care se lipește pe nimbul ce înconjoară capetele și pe diferite elemente decorative de pe veșminte. Este vorba despre un meșteșug care presupune multă minuțiozitate și răbdare, dar care mie îmi aduce multă liniște sufletească. Apoi, la final, după aplicarea tuturor vopselurilor și a foiței, totul se izolează cu un strat de lac și se aplica un carton pentru a proteja icoana”, ne explică tehnica pictării icoanelor pe sticlă Carmina Dan, meșter popular iconar brașovean.

 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap