Arlie se întoarce acasă, la Braşov

Arlie se întoarce acasă, la Braşov

Arlie-satelitArlie, acvila țipătoare mică, echipată cu un transmițător satelitar, se întoarce în România, la cuibul său din județul Brașov, traversând în drumul său trei continente și 20 de țări, a anunțat, luni, Societatea Ornitologică Română (SOR).

Arlie a plecat din Namibia spre țara noastră în aceeași zi ca în 2015, adică pe 8 februarie, în numai o săptămână a parcurs peste 1.300 de kilometri și se află la o distanță de câteva mii de kilometri de cuibul său.

„Arlie se întoarce. Acvila noastră țipătoare mică, echipată în 2013 cu transmițător satelitar, a plecat spre România exact în aceeași zi ca și în anul 2015 — pe 8 februarie. Până pe 14 februarie, a parcurs deja 1.354 km, cea mai mare distanță fiind parcursă în 11 februarie, zi în care a zburat 369 km. Pe 12 februarie a trecut granița, a ajuns în Zambia și este la o distanță de 6.700 km de cuibul său din județul Brașov”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a SOR.

Potrivit unui comunicat de presă al SOR, este a treia iarnă pe care Arlie a petrecut-o în Namibia, iar anul trecut a reușit cea mai timpurile revenire și a ajuns în țara noastră în data de 31 martie la ora 13.00.

Conform aceleași surse, „călătoria acvilei țipătoare mici (Aquila pomarina) este una extrem de lungă: traversează trei continente și 20 de țări, printre care: Angola, Zambia, Tanzania, Ruanda, Burundi, Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan, Egipt, Israel, Siria, Turcia și Bulgaria”.

Alte articole:   Scandal uriaş: Dan Barna şi Cristian Macedonschi au jonglat fonduri europene pentru grupuri defavorizate. Anchetă Rise Project!

În comunicatul menționat se mai arată că „Arlie este o femelă de acvilă țipătoare mică și a fost inelată și dotată cu un emițător satelitar în iulie 2013, ca urmare a unei acțiuni din proiectul Life ‘Conservarea acvilelor țipătoare mici în România”. Proiectul a avut ca beneficiar Agenția Regională de Protecție a Mediului Sibiu, parteneri fiind Grupul Milvus și Societatea Ornitologică Română.

Pentru cei interesați de traseul parcurs de Arlie, călătoria poate fi urmărită online pe http://pomarina.ro/pomarina/index.php.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap