Racoş: Cadou de sărbători – zece vaci pentru familiile de romi

Racoş: Cadou de sărbători – zece vaci pentru familiile de romi

vaci romi racosAsociaţia pentru Integrare Racoş a demarat proiectul „Racoş – dezvoltare comunitară responsabilă” prin care 10 familii de romi din localitate au primit în gospodărie câte o vacă de lapte.

Comuna Racoş are o comunitate de romi de peste 1000 de persoane care se confruntă cu probleme sociale şi economice grave. În marea majoritate, adulţii nu dispun de un loc de muncă, singura formă de trai fiind reprezentată de lucrul pământului şi creşterea animalelor.

Proiectul îşi propune să susţină familiile nevoiaşe şi să le asigure o sursă de hrană şi, eventual, un venit suplimentar. O vacă de lapte dă în media 10-15 litri de lapte, permiţând unei familii să consume lapte şi, din surplusul de lapte, să facă produse lactate sau să îl vândă.

Beneficiarii au fost selectaţi după câteva criterii simple: numărul de copii minori aflaţi în întreţinere; deţinerea unui grajd şi capacitatea de a asigura hrană animalelor.

Fiecare familie din cele 10 a primit o vacă inseminată şi este obligată să doneze prima junincă altei familii nevoiaşe din sat, asigurând astfel succesul proiectului pe termen lung şi ducând încet la creşterea nivelului de trai în cadrul comunităţii rome din Racoş.

În plus, o persoană din fiecare familie, care a absolvit opt clase, va urma un curs de îngrijitor de animale. Asociaţia pentru Integrare Racoş, împreună cu Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov și Primăria Racoș îşi propune astfel să stimuleze în comunitate creşterea animalelor, oferind şi cunoştinţele necesare pentru acest lucru.

Alte articole:   Arhivarea electronică garantează securitatea documentelor

Fiecare vacă care a fost plasată în gospodăriile rome a costat 3.400 de lei şi a fost supusă procedurii de inseminare artificială. Membrii Asociaţiei pentru Integrare Comunitară Racoş se vor asigura că animalele sunt bine îngrijite şi că prima viţică a fiecărei vaci va ajunge la o altă familie nevoiaşă. Productivitatea şi reuşita reproducerii vacilor depind de condiţiile adecvate de furajare, adapostire şi îngrijire.

Familiile sunt obligate prin contract să păstreze în custodie vaca timp de 10 ani, urmând ca după acest termen vacile să intre în proprietatea lor.

Bugetul total al proiectului este de 42,559 de euro din care finanţarea nerambursabilă reprezintăă 38,281 de euro. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014 în cadrul Fondului ONG în România.

Asociaţia pentru Integrare Comunitară Racoş, înfiinţată în 2013 în comunitatea de romi din zona Ţigănie Lingurari, urmăreşte dezvoltarea culturală socială şi economică a comunităţilor de romi.

Asociaţia pentru Integrare Comunitară Racoş îşi propune să participe la dezvoltarea comunitară sustenabilă a localităţii Racoş în parteneriat cu autorităţile locale, judeţene şi alte organizaţii non-guvernamentale.

Loading...
  1. Poate ar trebui sa intrebati si ceilalti localnici ce parere au de felul cum isi ingrijesc persoanele in cauza vacile.
    Ati afla lucruri interesante.

    Reply
  2. fara bani de furaje nu au ce sa le dea de mancat.

    ca am ajuns la mancat, mergeti pe teren prin ianuarie – vacile alea o sa fie demult material de burgeri :))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap