Regal de vioară la Castelul Bran, sub îndrumarea violonistului Alexandru Tomescu

Regal de vioară la Castelul Bran, sub îndrumarea violonistului Alexandru Tomescu

castelul branSala de Muzică ”Regina Maria” a Castelului Bran se va transforma, vineri 20 noiembrie 2015, de la ora 18.00, într-un spațiu magic, în care notele vor prinde viață din arcușul studenților îndrumați de renumitul violonist Alexandru Tomescu.

Momentul marchează concertul final din Gala Absolvenților Cursurilor de Excelență pentru Vioară – Master Classes – ”Enescu Experience” 2015, gală organizată de Fundația Culturală ”Remember Enescu” și violonistul Alexandru Tomescu.

După studii în Elveţia şi în Statele Unite ale Americii și nenumărate concerte și recitaluri în peste 29 de țări, Alexandru Tomescu a dorit să demonstreze, alături de vioara Stradivarius Elder – Voicu, faptul că muzica clasică este o lume deschisă tuturor. În prezent, Alexandru Tomescu este solist concertist permanent al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, cariera sa consemnând o serie de concerte alături de dirijori renumiţi: Horia Andreescu, Garry Bertini, Philippe Entremont, Christoph Eschenbach, Valery Gergiev, Kurt Masur, Jin Wang, Maxim Vengerov. 

La Castelul Bran, programul concertului cuprinde piese de: George Enescu – Sonata nr.3/Balada; N. Paganini – Capriciul no.15; H.Wieniawski – Souvenir de Moscou; Eugene Ysaye – Sonata nr. 3 „Balada”; J.S.Bach – Partita a II-a in re minor, Allemande și Courante. Cu această ocazie, violonistul Alexandru Tomescu va susține și un scurt recital, atât de așteptat de iubitorii muzicii clasice.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru mai multe detalii, vă invităm să ne contactaţi la 0268.237.700 sau la office@bran-castle.com.   

Alte articole:   Galeria de Arta „Transilvania” promovează arta românească la Festivalul internațional de la Rotterdam
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap