blog-logo

„Jocul meritelor” în Universitatea Transilvania!

„Jocul meritelor” în Universitatea Transilvania!

Rectoratul Universitatii TransilvaniaDupă deloc onorantele episoade cu neregulile descoperite de OPC Brașov la cantina din complexul studențesc Memo exact acum doi ani, dar și cel privind sistarea apei calde în căminele studențești ale Universității Transilvania din această vară, iată că la acest moment se manifestă nemulțumiri tot mai mari printre membrii comunității academice în legătură cu unele decizii total netransparente și se pare inechitabile ale actualei conduceri.

Astfel, în urma unei propuneri a Consiliului de Administrație condus de rectorul Ioan Vasile Abrudan, a fost aprobată de către același CA al Universității Transilvania, o listă conținând un număr de 181 de cadre didactice care vor primi, chiar din aceast an, o așa-numită gradație de merit pe o perioadă de aproape 5 ani. Bonificația este de 25% din salariul fiecărui cadru didactic, la care se adaugă și mărirea de salariu aprobată de Guvern, de 15% pentru toți profesorii.

Nimic nu ar fi reprezentat ceva ieșit din comun până când nu ar fi apărut voci care atrag atenția asupra mai multor chestiuni „bizare” care au apărut cu această ocazie. Surprinzător, sau nu, pe aceste liste se află foarte mulți dintre membrii CA, în frunte chiar cu rectorul Abrudan, care au și aprobat acordarea acestor sume. Tot curios este și faptul că lista conține, aproape în integralitate, doar posturi de profesori și conferențiari, majoritatea având și diverse funcții de conducere plătite în cadrul universității, care s-au calificat în acord cu grila de performanță „preparată” de Consiliul de Administrație.

Alte articole:   „Fii în centru!”: Un milion de euro pentru proiectele studenților Universității Transilvania

Acest aspect conduce la faptul că, aritmetic, bugetul universității va fi greu încercat, iar majoritatea preparatorilor, asistenților și lectorilor nu vor vedea niciun ban în plus de acum pentru câțiva ani încolo, ei nefiind așa de „merituoși” ca șefii lor. Probabil că nu au fost realizate suficiente economii ținând cont că de la mijlocul anului 2013 norma didactică a fost mărită succesiv cu 2 ore pe același plafon salarial. Mai mult, nemulțumirile foarte justificate dealtfel, se manifestă și din partea personalului nedidactic și TESA, complet ignorat din acest „act al generozității”, probabil și datorită faptului că această categorie de personal nu are drept de vot la alegerile pentru șefia universității, alegeri care vor avea loc peste doar 2 luni!

Bineînțeles că, în replică, cei de la conducerea universității, ascunzându-se sub paravanul autonomiei universitare, pot invoca faptul că topul celor mai merituoși profesori a fost realizat riguros pe baza unui punctaj aferent unor secțiuni privind actul didactic dar și cel de cercetare. În aceste condiții ne întrebăm când au avut efectiv timp să furnizeze acte didactice de „mare ținută academică” dar și rezultate „impresionante” ale cercetării cei mai mulți dintre profesorii nominalizați în lista cu pricina, aceștia ocupând funcții de conducere atât de solicitante cum sunt, spre exemplu, cele de Rector, Prorector, Decan ori Director de departament?

Alte articole:   11 pacienți confirmați cu COVID-19, au decedat, în ultimele 24 de ore, în județul Brașov

Și acest lucru în cazul fericit în care „merituoșii” nu au și alte funcții/angajamente în special în zona de business personal ori administrativă! Studenți ai tuturor facultăților din Universitatea Transilvania ne-au semnalat de-a lungul ultimilor ani multe cazuri de absenteism ori, în cel mai bun caz, de predare superficială a unor cursuri de către unii dintre cei ocupă astfel de funcții de conducere. De asemenea, există o mare inapetență a studenților față de o serie cadre didactice demult trecute de vârsta pensionării, dar cu dispensă din partea Senatului de continuare a activității didactice (a se citi încasare de pensie + salariu), care mai mult „bântuie” în drum spre sălile de curs, unii dintre ei ajungând spre finalul orelor sau trimițând asistenți sau colaboratori pentru a-i suplini. Dacă avem curiozitatea să citim CV-urile multora dintre cei prezenți pe lista celor 181, nu mică ne va fi uimirea când vom constata că, pe lângă cursurile și seminariile din norma didactică, aceștia mai susțin și ore în regim de cadre asociate la alte universități din țară (în străinătate nu prea sunt cazuri), ocupă poziții de conducere în universitate dat și în cadrul unor asociații, fundații, societăți, echipe de experți evaluatori pe diverse programe ori instituții etc.

Alte articole:   234 - numărul de voturi de care are nevoie Cioloș ca să aibă Guvern

Totodată fac parte sau sunt chiar manageri într-o serie de proiecte de cercetare sau parteneriate, sunt membrii într-o serie de CA-uri dar în același timp au și o prodigioasă activitate în cercetare, elaborând zeci și zeci de articole care mai de care mai științifice. Aici avem un mare dubiu: ori avem de-a face cu niște supraoameni, dedicați 24 din 24 de ore vieții universitare ori CV-urile acestor domni și doamne sunt pline de titluri și activități menite să impresioneze doar pe cei neavizați! În final ne întrebăm: Cât este valoros/real și cât nu în rezultatele raportate în formularele care au creat ierarhia aceastei liste și, de asemenea, de ce sunt în continuare discriminați cei din cadrul personalului nedidactic și TESA și sunt tratați ca „angajați de rang inferior”?

  • Costel Mihai
  • Preşedinte Mişcarea Populară Braşov
Distribuie dacă îți place!
  1. Bun articol. Sa ne mai explice domnul Rector si cum isi impune jurista drept cadru didactic in universitate. Si care sunt firmele de casa cu care a „renovat” diverse corpuri ale universitatii, corpuri ce arata dezastruos la putini ani dupa renovare. Si cum imparte laptopuri, si mai ales din ce bani, si si mai ales de la ce firma cumpara. Si cum isi bate joc de Institutul de Cercetare. Si cum le interzice cadrelor didactice sa participe la concursuri de proiecte, cand el participa. Daca profesorii din sistem s-ar apuca sa povesteasca in presa cate ne zic noua la curs…

    Reply
  2. Pai nu au cum sa vorbeasca ca altfel… OUT! Unii. Pentru ca altii sunt dresati sa plimbe osu’. De prea multa valoare!
    Cu Institutul e deja celebra povestea. Dar ce nevoie au de cercetare niste semidocti? Studentii sa traiasca – sa vireze taxe grase si in rest…Dumnezeu cu mila. In Transilvania santajul e la putere, pt ca majoritatea profilor au firme si participa la licitatii la alte universitati prietene. De exemplu la univ de la Craiova?????!!!!! Si gashk alora aici si tot asa. Minus 10% comision regulamentar! Oooops

    Reply
  3. Sa va fie rusine ca faceti afirmatii despre lucruri pe care nu le stiti!
    Tot ce spun atat autorii articolului cat si cei doi postaci sunt doar aberatii si minciuni. Pacat ca aruncati cu noroi acolo unde nu este cazul.

    Reply
  4. Sper articolul. Like si share claaar. Are dreptate autorul. Ca drept dovada rectorl Abrudan a convocat pe toti asistenntii si lectorii peste o saptamana la o sedinta. E clar ca face ce stie el mai bine adica ce a facut si acum 4 ani – le va promite marea cu sarea. Sper sa nu se vanda ieftin si sa nu se mai lase manipulati.

    Reply
  5. „Gura pacatosului adevar graieste”… Circoteca aceasta cu „gradatiile de merit”, nu e de acum, ea dateaza de mai demult. Doar ca acum, s-a ajuns la un nivel de nesimtire fara egal cu privire la (auto)acordarea acestora. De data asta, se stie, au fost cazuri in care la nivel de facultate, decanul (numit de rector, nu ales, deci e clar cu cine…tine) publica lista punctelor realizate de fiecare. Si pentru ca punctele nu au fost realizate de cine trebuie, s-a revenit doua zile mai tarziu, cu lista „adevarata” a punctelor….unde conduc detasat cei cu functii sau/si cu salarii de mii de lei noi (unii iau aceasta gradatie a”n”-a oara). Prea putini dintre acestia sint cei care intr-adevar au obtinut pe drept gradatiile.
    Din toata lista de 181 de „premianti” nu cred ca ar lua pe bune mai mult de 30 de cadre didactice gradatia in cauza.
    Cel mai graitor e topul integritatii universitatilor romanesti realizat de Societatea Academica Romana, de mai bine de un an, unde Universitatea din Brasov ocupa un „meritoriu” loc 27 din 42 posibile (oare pentru asta nu sunt responsabili tocmai cei cu functii si cu gradatii?). As vrea sa vad si eu un top al numarului gradatiilor de merit la fiecare universitate din tara, s-ar putea ca locul unu din precedentul clasament sa ajunga ultimul….

    Reply
  6. Breaking news!!! Cica la ora asta e deranj mare la Transilvania SA. Se pare ca ministreul educatiei s-a sesizat in legatura cu lista asta de meseriasi si cere lamuriri. Bine ca mai este si presa pe bune in tara asta!

    Reply
    • Da, fustitzo ai avut dreptate! Scamatorii de la UTBV s-au oparit tare. E panica mare. Au inceput sa se intereseze neste barosani despre shmenuiala cu punctajele. E de urmarit meciul…

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.