7 motive pentru a fi premiat la Gala pentru Supervoluntari Brașov!

7 motive pentru a fi premiat la Gala pentru Supervoluntari Brașov!

DSC_0081

“Înscrie-te la ediția din acest an și arată brașovenilor că voluntariatul este cool, este folositor pentru CV, dar și pentru a învăța o mulțime de lucruri utile, contribuie la dezvoltarea comunității noastre, rezolvând probleme de interes, este o modalitate prin care îți poți face prieteni, poți fi activ pe tot parcursul vieții, și poți deveni chiar faimos. Ai cel puțin 7 motive pentru a fi premiat la Gala pentru Supervoluntari Brașov!” declară organizatorii.

Colors a prelungit termenul până la 15 noiembrie. Evenimentul aflat la ediția numărul 7 celebrează voluntariatul comunitar și vizează organizațiile neguvernamentale dar și instituțiile publice care lucrează cu voluntari din județul Brașov. Astfel și în acest an se pot înscrie în competiție persoane fizice care fac voluntariat în județul Brașov, în condițiile Legii voluntariatului (cu contract de voluntariat, începând cu vârsta de 15 ani), dar și organizațiile neguvernamentale sau instituțiile publice care desfășoară proiecte de voluntariat comunitar. De asemenea va exista o secțiune specială destinată instituțiilor școlare care desfășoară proiecte extrașcolare în parteneriat, cu componentă de voluntariat comunitar. Perioada eligibilă luată în considerare este noiembrie 2014 – octombrie 2015. Și anul acesta va exista categoria de cel mai simpatic voluntar, care va fi votat online, pe facebook între 16-20 noiembrie.

Formularele de înscriere se găsesc pe site-ul supervoluntari.ro, de unde se pot solicita și invitații pentru evenimentul festiv. Tot acolo se află și regulamentul competiției.

Gala pentru Supervoluntari, ediția a VII-a, Brașov va avea loc în 27 noiembrie, de la ora 18, la Centrul Cultural Reduta și este un eveniment organizat de Asociația Colors și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta, Rețeaua CAN, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Apemin Zizin, Cake Shop, Simple Mind, newsbv.ro, romanticu.org și 24 Fun.

 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via