blog-logo

Alexandru Ciurcu, brașoveanul care a patentat prima barcă cu motor

Alexandru Ciurcu, brașoveanul care a patentat prima barcă cu motor

alexandru ciurcuÎntr-un secol în care tehnica era abia la început, jurnalistul român Alexandru Ciurcu reuşea să patenteze barca cu motor. Iniţial, proiectul său viza o altă invenţie, însă, în urma unei demonstraţii, el realizat strămoaşa şalupelor de astăzi.

Braşovean la origine, Alexandru Ciurcu s-a născut în satul Şercaia, aflat în apropiere de Făgăraş. După ce şi-a finalizat studiile liceale la Braşov, el pleacă la Viena unde urmează studii de drept şi tehnice. Războiul de independenţă îl prinde la Bucureşti, acolo unde devine jurnalist.
 În memoria inventicii româneşti, Ciurcu este pomenit drept cel mai aprig critic al Guvernului din acele timpuri şi un mare militant pentru emanciparea politică şi naţională a românilor din Transilvania. Articolele dure pe care le-a conceput au atras însă riposta autorităţilor române care l-au silit să fugă la Paris, Franţa.

Motor cu reacţie testat pe barcă 

Ajuns în capitala Franţei, Alexandru Ciurcu se întâlneşte cu prietenul său  Just Buisson, jurnalist la Bucureşti din partea agenţiei franceze de presă Havas. Acesta îl sprijină pe românul ajuns în Hexagon să patenteze şi să demonstreze eficienţa motorului cu reacţie, o invenţie despre care nici cei mai mari savanţi ai lumii nu aveau habar în acele vremuri.
Alexandru Ciurcu experiment
În urma unei expoziţii aviatice, organizată în anul 1881, în care a fost prezentat un aerostat propulsat de un motor electric, Ciurcu s-a gândit să pună în mişcare aparatul de zbor cu un motor cu reacţie. Astfel, el a creat un motor a cărui forţă de propulsie era generată de combustia unor gaze.
Românul a încercat să atragă atenţia cu inedita sa invenţie Ministerului de Război al Franţei. Astfel, în anul 1886, el îşi prezintă motorul cu reacţie în public. Pentru a-i demonstra eficienţa, ataşează motorul unei bărci şi navighează în faţa tuturor pe Sena, contra curentului. Experimentul a intrat în istorie drept prima oară când o ambarcaţiune este propulsată de un motor cu reacţie.
CITIŢI MAI MULTE AICI!
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   VIDEO - FOTO Jandarmii din Brașov, petrecere în pandemie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate