blog-logo

600 de imagini cu Braşovul de altădată pot fi admirate în curtea Facultății de Silvicultură

600 de imagini cu Braşovul de altădată pot fi admirate în curtea Facultății de Silvicultură

orasul memorabilExpoziţia Oraşul Memorabil poate fi vizitată în perioada 10-25 octombrie pe aleea parcului Facultăţii de Silvicultură.

Expoziţia Oraşul Memorabil este rezultatul unui proces continuu de recuperare şi punere în circuit a imaginilor din trecutul oraşului Braşov. Demersul este doar în parte de documentare, scopul principal fiind acela de a pune în evidenţă relaţia locuitorilor cu oraşul. Din acest motiv, sursa fotografiilor reproduse în expoziţie sunt albumele de familie sau colecţiile personale, aparţinând locuitorilor mai vechi sau mai noi ai oraşului.

Expoziţia prezintă 600 dintre imaginile adunate în acest an, a căror realizare datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent. Colecţia expoziţiei, la care au contribuit din anul 2010 până acum peste 200 de persoane, se îmbogăţeşte constant, fiind deschisă oricărei contribuţii.

Alte articole:   Schema de ajutor de 500 de milioane de euro, pentru HoReCa, aprobată de Comisia Europeană

Expoziţia prezintă 600 dintre imaginile adunate în acest an, a căror realizare datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent. Colecţia expoziţiei, la care au contribuit din anul 2010 până acum peste 200 de persoane, se îmbogăţeşte constant, fiind deschisă oricărei contribuţii.

Vernisajul expoziţiei are loc sâmbătă, 10 octombrie, ora 16, la sediul Ordinului Arhitecţilor din România din Şirul Beethoven nr. 1 (lângă Poarta Schei).

Oraşul Memorabil este un proiect cultural organizat de Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Braşov-Covasna-Harghita şi finanţat de Consiliul Local Braşov.

„Orașul memorabil, a doua ediție” , a avut două părți, pentru prima fiind alocați 4.992 lei , iar pentru a doua parte 19.968 de lei.

Alte articole:   Distribuitori de energie electrică, prinși cu mâța în sac. Consiliul Concurenței trece la controale

 

 

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate