blog-logo

11 monumente istorice promovate printr-o aplicație pentru smartphone-uri

11 monumente istorice promovate printr-o aplicație pentru smartphone-uri

poarta ecaterinei11 monumente istorice vor fi promovate neconvențional printr-o aplicație IT&C, cu ajutorul căreia deținătorii de telefoane inteligente vor avea informații la fața locului despre fiecare monument, despre evenimentele culturale ale orașului și vor primi informații utile pentru orientare și deplasare la celelalte obiective.

Cele 11 obiective istorice sunt: Bastionul Țesătorilor, Turnul Funarilor, Turnul Pulberăriei, Turnul Lemnarilor, Bastionul Postăvarilor, Poarta Schei, Poarta Ecaterinei, Turnul Negru, Turnul Alb, Biserica Neagră, Turnul Sfatului.

În Turnul Funarilor și în spațiul public din jur se vor derula activități de animare a acestuia, astfel încât valențele istorice al fortificațiilor să se combine cu funcțiunile de educație pentru patrimoniu, atât cel construit cât și patrimoniul imaterial. Pe parcursul celor două luni, se vor derula mai multe activități: un atelier demonstrativ de lucru cu un utilaj tradițional de împletit funii, un atelier demonstrativ de desen în grafit și un atelier de creație meșteșugărească, pentru 10 participanți, pe durata a șase săptămâni (o zi pe săptămână). Aceștia, sub îndrumarea unui meșteșugar, vor realiza stema Brașovului din sfoară, având o lungime de aproximativ doi metri.

Alte articole:   Educație Juridică Brașov - Comisia Europeană prezintă o nouă strategie de combatere a traficului de persoane

Lucrarea va fi montată pe Turnul Funarilor, fiind redată publicului. Minimum 100 de elevi vor participa la vizite ale fortificațiilor, urmate de activități creative de împletit sfoară, sub îndrumarea voluntarilor de la Liceul de Arte Plastice ”Hans Mattis Teutsch”.

Proiectul este realizat de Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Brașov, cu sprijinul voluntarilor Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch”, sun titulatura de „Funia wireless a Brașovului”. Proiectul se desfășoară până în data de 15 noiembrie 2015, iar bugetul total al proiectului este de  55.364 lei, din care 46.976 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate