blog-logo

Tentativă de viol și agresiune la Budila

Tentativă de viol și agresiune la Budila
foto : arhiva

foto : arhiva

Un bărbat este cercetat pentru tentativă de viol și agresiune. Individul a încercat să violeze o femeie din Budila, când a fost surprins de fiul acesteia, care i-a sărit imediat în ajutor.

Agresorul l-a îmbrâncit, iar salvatorul s-a lovit, fiind rănit, necesitând îngrijiri medicale timp de 5-6 zile, conform medicului legist.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Valentin Ovidiu Godri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe.

„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a reieşit faptul că în data de 27.09.2015, în jurul orei 5.00, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate I. B, situată în com. Budila, unde prin constrângere, respectiv prin exercitarea unor acte de violenţă, a încercat să întreţină un raport sexual cu aceasta, fiind surprins asupra faptului şi întrerupt din acţiune, de fiul persoanei vătămate, numitul I.P., între cei doi intervenind o îmbrânceală în urma căreia persoana vătămată I. P., fiind împinsă, a căzut la pământ”, a precizat procurorul Alina Comaniță, purtator de cuvânt la Parchetul de pe lânga Judecătoria Brasov.

Alte articole:   Gabriela Urse și-a dat demisia din funcția de președinte al organizației de femei PSD Brașov

Marți, agresorul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile.

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.