blog-logo

PMP: Al cui a fost interesul ca să fie daţi clienţii Tetkron către Bepco?

PMP: Al cui a fost interesul ca să fie daţi clienţii Tetkron către Bepco?

mihai costelA ajuns o nedorită „normalitate” ca, în fiecare toamnă din ultimul deceniu, principalul stres al brașovenilor, mai mult sau mai puțin plătitori de facturi la sistemul centralizat de termoficare, să vină pe conducta de apă caldă.

În opinia președintelui PMP Brașov, Mihai Costel, dacă este să facem un remember al tuturor  comunicatelor și declarațiilor factorilor de decizie și a reprezentanților Tetkron, Bepco, GDF Suez, dar și a celor din Primăria Brașov, ne izbește în mod neplăcut frecvența „uluitoare” cu care apare expresia ,,blocaj financiar”, formulă foarte abstractă în sine și în același timp obositoare, se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi.

Având în vedere acuzațiile formulate, în redăm ca atare, fără alte comentarii din partea redacției:

Cu mai puțin agent termic, dar cu mai multă „abureală”, repertoriul responsabililor cu apa caldă și căldura din municipiu este foarte sărac și stereotip. La granița dintre „incompetență” și „inginerie” regăsim aceiași actori principali, distribuția schimbându-se doar în rândurile figuranților. Pentru că tot suntem la început de stagiune, piesa de teatru începe invariabil cu un politician local, urmat „pavlovian” de mulți alții, care „atrage atenția” asupra ,,gravului blocaj” generat de ,,datorii eșalonate” apoi ,,reeșalonate”, care pot duce la „sistarea furnizării de agent termic”. Și așa, în fiecare toamnă, vodevilul continuă cu tot felul de acuze reciproce, planuri utopice ori mioritice trageri de timp.

Concret, în prezent, nu mai puțin de 8000 de apartamente din Brașov încă nu beneficiază de apă caldă (și în acest ritm nici de căldură) din cauza restanțelor pe care celebra Tetkron SRL le-a acumulat la Bepco, iar aceasta din urmă la furnizorul de gaz GDF Suez, care a și sistat între timp livrarea de gaz. Dacă până anul acesta Primăria Brașov gira pentru un grafic de reeșalonare a plăților către Bepco, respectiv GDF Suez, în lumina ultimelor evoluții (a se citi descinderi ale DNA) cei din urmă au cerut imperativ garanții suplimentare pentru plățile la termen a tranșelor de bani (a se vedea și câtă încredere mai au cei de la GDF în Primăria Brașov), respectiv crearea unui buffer de siguranță, garantat de Primărie, lucru fără acoperire legală.

În schimb, conducerea Tetkron plus factorii de decizie de la nivelul Primăriei stau excelent la capitolul cinism. Strecurat la punctul diverse al ședinței AGA al Tetkron din data de 28 septembrie, a apărut ca din senin un plan „de avarie”, pare-se susținut din punct de vedere tehnic, prin care s-ar putea furniza totuși apă caldă și căldură unui număr de 1650 de locuințe. Surprinzător, aproape fără costuri, deoarece material necesare pentru realizarea acestei soluții se află in stocul societății Tetkron iar manopera poate fi realizată cu angajații societății!

Deși pare a fi o soluție trâmbițată de factorii de răspundere ca fiind providențială, noi nu putem să nu ne gândim, în prag de sezon rece, la ceilalți nu mai puțin de 6350 de abonați care sunt lăsați în voia sorții, respectiv locuitorii zonelor mai sărace din cartierele Noua și Tractorul. Oare contractele  lor nu sunt la fel de valabile? Peste toate acestea mai trebuie specificat și faptul că relația contractuală între Tetkron și Bepco nu este deloc clară la acest moment.

Sintetizând, societatea Tetkron pare a fi în pragul colapsului, fiind practic lipsită de coordonare în condițiile în care de câteva luni nu are Consiliu de Administrație. Deși acum două luni, într-o ședință AGA, s-a votat un punct pe ordinea de zi privind completarea numărului membrilor CA, la ultima ședință a acționarilor, din 28 septembrie, nu s-a procedat în consecință. Mai mult, la această oră societatea nu are, efectiv, un management, directorul coordonator se află în concediu medical, directorul economic și-a exprimat intenția de a face un pas înapoi pe scara ierarhică, directorul comercial nu are o fișă a postului, iar „de pază” a rămas directorul tehnic, Liviu Mosora, cu atribuțiile lărgite.

Crede că este foarte posibil ca această manevră de a arunca pe umerii unui singur om toată funcționarea și responsabilitățile economice și juridice ale societății nu înseamnă altceva decât aplicarea, în contextul dat, a clișeului cu „țapul ispășitor”. În altă ordine de idei, poate că a venit vremea să scormonim puțin în trecutul ambalat în „verde” al apariției Bepco, în condițiile în care, oficiali din cadrul Primăriei au identificat posibilitatea de a racorda direct la centralele Tetkron o mare parte din apartamentele legate la furnizorul Bepco. Cine a avut interesul să „creeze” această verigă în lanțul de producție și furnizare a energiei termice și de ce nu s-a procedat mai degrabă la o investiție în echipamente de cogenerare direct în cadrul Tetkron?

  • Mihai Costel,
  • președinte PMP Brașov
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Brașovenii vor organizarea unui târg de Crăciun în Piața Sfatului
  1. ….toata ” lumea” isi da cu parerea si nimeni nu spune ce ii intereseaza pe cei racordati la tetkron. Vor mai beneficia de caldura sau NU!

    Reply
  2. Probabil nu prea curand , sa speram doar ca iarna mai intarzie cateva luni.

    Reply
  3. Foarte pertinent punct de vedere! Alesii si baietii destepti de la tetkronbepcogdf impart cetatenii in functie de zona. Nu s-a schimbat nimic…

    Reply
  4. Oare Georgica are ceva de spus?! O adunătura de actori in administrația locală Brasov!

    Reply
    • Bepco are un singur client pe partea de energie termica, numele lui e Tetkron.
      Tetkron nu are cum sa dea clientii lui Bepco pentru simplul fapt ca nu este autorizat ca si distribuitor de energei termica.
      Bepco este doar producator de energie electrica si termica asa cum a fost si Vaca de Muls a Primariei numita CET Brasov SA.

      Reply
  5. LOL… Apare unul de la PMP (cine naiba mai sunt si astia… LOL sunt tot aceeasi…) si incepe sa arate cu degetul, nu de alta dar vin alagerile si trebuie sa-i vada lumea si pe ei.
    Domnule Costica, inainte sa dai cu parul in balta (cu presupusul ca sa fie mai pe iteles) fati lectile si destupa-ti memoria…
    1. CET Brasov era in „groapa” de prin anul 2000 dar s-a dus repede la vale dupa ce l-a preluat „Onor” Primaria Brasov. Si ca sa puna si capacul CET Brasov a preluat Regia Termo (corect spus a preluat gaura de 180 de miliarde a Regiei Termo) Regie care avea in patrimoniu cateva calculatoare.
    2.Dupa ce a fost baine ingropat CET Brasov a „finantat” Tetkron (fata mare) care daca nu stiati este transportator si distribuitor!!! Adica tot pe intelesul politrucilor, este cel care are contractele cu amaratii de care-si bate joc acum tocand bani cu nemiluita pe te miri ce si mai ales pe salariile rudelor din Primaria Brasov.
    3. Bepco (investitie privata de 40 milioane de EURO)este doar producator de energie electrica si termica, energia termica vanduta catre Tetkron fiind la jumatate din pretul cu care vindea CET Brasov inainte sa fie matrasit de „Onor” Primaria Brasov.

    Si toate astea le gasiti in presa locala, doar sa cautati.

    Reply
  6. LOL! Draco te a rugat Mache sa postezi sau ești chiar tu Mache.

    Reply
    • Din nou LOL! 🙂
      1. Emil, matale pe unde esti angajat? Pe la Primarie? Sau la Tetkron?

      2. Mache… ce gluma „buna”. Daca aveam ce are Mache probabil eram in Bahamas si nu ma durea nici macar in dos de ce se intampla in tarisoara asta in care multi casca gura dar nu vad padurea de un copac.

      3. Invata sa citesti tot. La sfarsitul comentariului e o propozitie simpla. Da si tu un „goagal” si gasesti ce am gasit si eu asta daca nu cumva e valabil punctul 1. de mai sus, caz in care sfatul nu mai are sens.

      Reply
  7. Ăștia de la Bepco nu sunt cei care au Delcar? Oare întâmplator cineva a beneficiat de mașini Skoda Superb schimbate frecvent iar acum se da cu un WW tot de la Delcar?

    Reply
  8. Nu doar Delcar! Ci indirect prin zona politica controleaza Tetkron. Si altele…

    Reply
  9. asteptăm cu interes finalizarea anchetei de la D.N.A. legată de Bepco-Tetkron-Scripcaru-Costan-David!

    Reply
  10. CET- ul a fost o vaca de muls pentru unii dar si afacerea Bepko-Tetkron a fost o oportunitate pentru alții! Păcat ca unii suferă si alții câștiga! Mulțumim domnule primar!

    Reply
    • Cred ca mai corect ar fi cam asa:

      „Multumim” „domnilor” politicieni, alesi locali de la PNL(PDL), PSD, UDMR etc. si astfel sigur nu ratam nici unul din cei care au paticipat la jaful sistematic, pentru ca in mod sigur, un singur om nu poate face nimic.
      Le multumesc si eu ca m-au obligat sa-mi pun centrala de apartament si deocamdata e mai bine decat in sistem centralizat.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.