blog-logo

„Fiica regimentului” la Opera Brașov

„Fiica regimentului” la Opera Brașov

opera brasov fiica regimentuluiOpera Brașov prezintă sâmbătă, 25 aprilie 2015, de la ora 18.30, spectacolul „Fiica regimentului” de Gaetano Donizetti, pe un libret scris în limba franceză de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Jean-François Bayard.

Premiera a avut loc pe 11 februarie 1840, la Opera Comică din Paris. A fost prima operă compusă de Donizetti (între anii 1838 – 1840, pe vremea când locuia la Paris), având un libret francez. „Fiica regimentului” a cunoscut un succes imediat, în parte și datorită celebrei arii de tenor „Ah! mes amis, quel jour de fête!”, de o deosebită virtuozitate vocală.

Ulterior, această operă a fost adaptată în italiană, conform cerințelor publicului de la acea vreme. Acțiunea se petrece în timpul războaielor napoleoniene, în Tyrol-ul elvețian. Regia artistică a acestui spectacol este semnată de Cristian Mihăilescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. În distribuție: Nicoleta Chirilă, Liviu Iftene, Cristian Fieraru, Asineta Răducan, Dan Popescu, Marian Rește, Sonia Hazarian, Claudiu Bugnar, Diana Drăgan. Participă corul și orchestra Operei Brașov.

Alte articole:   Pe 1 și 2 martie, Solidaritatea Sanitară împresoară porțile Parlamentului

Preț bilete: 20 lei; 10 lei. Biletele se vând la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380.  Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate