Partidului România Unită are filială şi la Braşov

Partidului România Unită are filială şi la Braşov

vlad dumitrachePreședintele Partidului România Unită (PRU), deputatul Bogdan Diaconu, a venit astăzi, la Brașov, cu ocazia prezentării oficiale a filialei PRU Brașov. PRU este primul partid înființat cu acte în regulă în 2015.

„De astăzi, pe scena politică a județului brașov există PRU și am satosfacția, după o ședință de constituire unde am cunoscut mulți membri ai echipei de la Brașov, că avem o echipă frumoasă, la un nivel calitativ de-a dreptul dătător de speranțe și cu mult peste celelalte partide cunoscute au la nivelul județului Brașov. Sunt convins că noua conducere se va bate pentru valorile în care cred membrii PRU“, a declarat Diaconu – „singurul parlamentar care și-a dat demisia din partid când era la putere, era pe val”, după cum s-a autocaracterizat. El susține că doctrina PRU este naționalismul modern, care are în vedere sprijinirea capitalului autohton și a interesului românilor în fața corporațiilor străine, dar și echitatea socială.

„Demisia mea reprezintă un gest de protest față de cooptarea și păstrarea UDMR în Executiv, în ciuda tuturor argumentelor care indica necesitatea excluderii UDMR nu doar de la guvernare, ci și din viața publică a României, deoarece reprezintă un focar de instabilitate, un factor de distrugere a bunei conviețuiri între etnii și o amenințare directă la adresa integrității statului român”, afirma Bogdan Diaconu în textul demisiei sale, în vara anului trecut.

Alte articole:   8 iulie 2020 53 de cazuri noi de Covid-19, la Brașov, în 24 de ore

Cine sunt șefii de la Brașov

Președintele filialei județene (interimar) este Vlad Dumitrache (foto). Are 27 de ani, este cadru asociat la Universitatea „Transilvania”, la Facultatea de Științe Economice. Vlad Dumitrache a fost președinte la organizația municipală la PNȚCD, în ultimul an.

„Vom lupta să realizăm un proiect politic nou la Brașov, pentru a avea și cetățenii Brașovului o alternativă. Ieri a fost Duminica Tomei, intrarea junilor în cetate. La fel, și noi vrem să aducem românismul și spiritul Ardealului, atat de prost reprezentat în ultimii ani în România. Invităm toți oamenii de bună credință să ni se alăture, indiferent de vâstă sau experiență politică. Suntem încrezători că este momentul să venim cu un proiect pentru românii dezamăgiți de politicul românesc, iar noi să fim alternativa pe care și-o doresc românii”, spune Vlad Dumitrache.

El spune că prioritatea locală este extinderea în teritoriu, în toate localitățile județului. Pe plan loca, la viitoarele alegeril locale PRU își dorește să aibă candidați în toate localitățile, să obțină un număr cât mai mare de aleși locali, pentru ca, în toamnă, la parlamentare, să obțină un scor suficient de mare (din două cifre) să intre în Parlament.

De asemenea, Mirela Cristea, avocat, va conduce filiala municipală a PRU Brașov: „Vrem să aducem o altă soluție pentru ceea ce este acum la guvernare”.

Alte articole:   Trafic îngreunat pe DN73, la intrarea în Cristian

Sunt 11 membri în comitetul de conducere, printre care Ion Pavăl, Eugen Dumitrache, Dorin Enea (fostul șef al SPP Brașov, pensionar), Vasile Solomon – Codlea , Cătălin Ispir – Săcele. La această oră sunt 60 de membri la Brașov.

 Ce șanse (mai) are naționalismul în România?

„România, în afară de criza economică de care s-a vorbit cu vârf și îndesat, traversează o criză mult mai profundă: morală, identitară și demografică, mai ales din punct de vedere structural al societății. În toată Europa există un trend de creștere a mișcărilor naționaliste, în Franța  – Le Pen, în Marea Britanie, a apărut un chip nou, care a spulberat tot, în Suedia au câștigat naționaliștii alegerile, în Austria la fel, Belgia. Sunt realități care se vor resimți și în România anului 2016, iar naționalismul românesc va avea succes, pentru că societățile își creează anticorpi, care sunt partidele care promovează valorile tradiționale. În Europa, unde Eurovision câștigă o femeie cu barbă pentru a da un mesaj pozitiv pentru homosexualitate sau în Germania, unde se legiferează incestul, nu cumva Europa este pe o cale greșită? Acestea sunt șansele naționalismului în toată Europa”, a precizat Bogdan Diaconu.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. Si-a gasit beizadeaua o noua ocupatie ? I-a dat taticul bani de partid ? ca doar pe spatele lui a trait ! Politic, asta e traseist cu acte : a stat pe la PSD, apoi brusc a virat la dreapta cu Taranistii, iar acum a ajuns sa se dea mare nationalist, dar o sa se convinga lumea ca e doar un penibil !

    Reply
  2. Asta a ajuns presedinte de partid? Il face de rusine pe Bogdan Diaconu, e de tot rasul! Se da cadru didactic? Asta? Chiar am ajuns sa inghitim gogosi? Asta se asteapta sa il votam?

    Reply
  3. Sunt suficienti de idioti in tara asta sa puna botul la imbecilitatile lui Diaconu.
    Mostenire ancestrala. 🙂

    Reply
  4. Succes va doresc, din tot sufletul!

    Reply
  5. Auzi la el, el vrea excluderea unui partid pentru buna convietuire intre etnii :))))) Tu vorbesti mai Diaconule, tu care zilnic ataci minoritatea maghiara din Romania fara nici-un motiv? Nu mai bine dispari tu pentru totdeauna din viata politica romaneasca? Sa stii pentru multi dintre noi esti doar un sarpe veninos care imprastie otrava !!!!! Cred ca mai degraba ar trebui sa consulti un psihiatru decat sa infiintezi partide..

    Reply
    • Diaconu e lux pe langa beizadeaua din imagine… A trait toata viata pe spatele parintilor, e un ornitorinc pansat… I-a luat taticutul DODGE la varsta de 20 de ani. AAA si inca ceva, omul e mason la loja condusa de tatal lui ! Cum merge masoneria cu nationalismul ?

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.