blog-logo

Cuțitarul din parcarea Coresi mai este cercetat într-un dosar pentru agresiune și distrugere

Cuțitarul din parcarea Coresi mai este cercetat într-un dosar pentru agresiune și distrugere

injunghiat coresiCuțitarul din parcarea de la Coresi mai este cercetat într-un alt dosar, înregistrat în 30.12.2014, alături de Geneş Valentin.

Emanuel Marian Bihaci (32 de ani) este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri si alte violențe și distrugere, iar Geneș este acuzat de complicitate la distrugere.

Astfel, Bihaci se va afla sub control judiciar, perioadă în care trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze deîndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la IPJ Braşov – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Alte articole:   Dosar penal pentru o posibilă fraudă electorală, la Predeal

De asemenea, acesta nu are voie să părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar și să nu se apropie de victimă – Dumitru Daniel Gabriel și nici de martorii Dumitru Tereza Doina, Iacob Ioana Andreea, Geneş Valentin, Lingurar Victor şi să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În cazul  agresiunii din parcarea Coresi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate