blog-logo

Brașoveanul Dinu Todoran – cel mai scump campion al Unirii Urziceni

Brașoveanul Dinu Todoran – cel mai scump campion al Unirii Urziceni
Dinu Todoran

Dinu Todoran

S-au dus milioanele aruncate la „prima strigare” și „zerourile” care curgeau cu nemiluita și într-o parte, și într-alta. Fotbalul românesc a ajuns să trăiască vremuri de restriște. Dacă am lua în calcul doar echipele campioane ale României din perioada post-decembristă, peisajul e demn de toată mila.

Cu două titluri de campioană în palmares (1998-1999, 2002-2003), Rapid și Oțelul Galați (de asemenea, campioană în sezonul 2010-2011) se chinuie cu insolvența atât de mult la modă și zac prin subsolul clasamentului, cu sabia retrogradării la grumaz. Dinamo a simțit glonțul pe la ureche, la fel, și n-o duce prea bine.

Cât despre disperarea de la CFR Cluj (campioană în 2007-2008 și 2009-2010, plus alte rezultate importante, inclusiv internaționale) ce ar mai fi de scris… Mai nou, de câteva zile, după ce problemele cu legea ale fostu-i patron, Dumitru Bucșaru, țin „breaking-news”-urile televiziunilor, ne-am readus aminte și de Unirea Urziceni (campioan în 2008-2009).

Gruparea a dispărut discret din peisaj, de câțiva ani, cu toată grămada de milioane de euro (vreo 20) încasată în urma rezultatelor sportive. La fel de discret cum și apăruse.

A crescut la ICIM Brașov

familia todoranPe lângă actualul antrenor secund al FC Brașov, Laszlo „Gyuszi” Balint, la Urziceni a jucat un alt fotbalist brașovean. Este vorba de Dinu Todoran (36 ani). Descoperit și crescut la ICIM Brașov, el a făcut saltul la echipa de seniori a „constructorilor” la doar 17 ani, datorită antrenorului Virgil Roșu, cel care, încă de atunci, a mirosit „stofa” de calitate superioară a campionului de mai târziu.

Până să ajungă sub comanda lui Dan Petrescu, „Todo” a lăsat în urmă două echipe cu istoric în fotbalul românesc: Petrolul Ploiești (1998-2004) și Farul Constanța (2004-2008). În perioada petrecută la Ploiești a trăit, la un moment dat, inclusiv asocierea Petrolul-Astra.

Alte articole:   Avertizare nowcasting: Cod galben de ceață în mai multe localități din județul Brașov

Prețul lui Todoran: jumătate de vapor!

Anii petrecuți la malul mării i-au lăsat multe de amintiri frumoase, dintre care una are un farmec aparte. „Ca și domnul Bucșaru, la Urziceni, și domnul Bosânceanu, patronul Farului, era un tip foarte corect. Nu știu să fi întârziat salariile mai mult de o lună. Deși făcuse rugby, domnul Bosânceanu se pricepea la fotbal. Însă nu se băga la echipă, stătea deoparte. În 2005, când m-a vrut Steaua, i-a cerut lui Gigi Becali jumătate de vapor, așa s-a exprimat, pentru a mă lăsa să plec. Era perioada când la Constanța se doreau performanțe adevărate. Din cauza aceea a cerut pentru mine atât de mult. Practic, un preț exorbitant. Ca Gigi Becali să renunțe, iar eu să nu plec de la Farul. Tot domnul Bosânceanu nu m-a lăsat să vin acasă, în Liga a 2-a, când era Răzvan Lucescu la FC Brașov”, își amintește actualul jucător și antrenor secund de la FC Voluntari.

Unirea l-a transferat pentru 400.000 euro

Și totuși, cum a ajuns la Urziceni? „Am fost cel mai scump transfer realizat de Unirea din tot lotul cu care s-a câștigat campionatul: în vara anului 2008, s-a dat pe mine 400.000 de euro, la 29 de ani, câți aveam. Abia după s-a luat titlul, un an mai târziu, s-a plătit mai mult, 500.000 euro, pentru Vasile Maftei. N-aș fi ajuns niciodată la Urziceni dacă Unirea nu juca în cupele europene. În sezonul 2007/2008, CFR Cluj cucerise campionatul și Cupa, iar Unirea, automat, s-a calificat în Cupa UEFA. După ce trecusem pe la națională, visul meu ca fotbalist era să prind cupele europene. Așa l-am sensibilizat pe patronul Farului, cel care nu concepea să mă lase să plec. Până la urmă a cedat și mi-a îndeplinit dorința”, răspunde.

Alte articole:   Weekend-ul verde: inițiativa PSD pentru introducerea gratuită a transportului public în weekend

Bucșaru cerea fair-play

Despre Dumitru Bucșaru, patron la FC Unirea Urziceni, afirmă: „Era un tip foarte discret. În 2 ani și jumătate cât am fost la Urziceni, nu știu dacă l-am văzut pe la echipă de vreo 5 ori. Prin «MM» Stoica ne transmitea totul. Nu-i plăceau discuțiile și criticile aduse arbitrilor, vroia să se joace fair-play, nu tolera gesturile nesportive. Patron ca dânsul și domnul Bosânceanu să tot ai. Amândoi – oameni de cuvânt, nici nu mai contau actele când băteai palma cu ei. Dovadă că toți jucătorii de la Urziceni și-au încasat până la ultimul ban”.

Dan Petrescu – antrenorul perfect

Pentru antrenorul Dan Petrescu are numai cuvinte de laudă: „E cel mai bun antrenor cu care am lucrat. Are niște principii de la care nu se abate niciodată, indiferent de jucător. Te mobilizează exemplar pentru meci. Financiar, mulțumește orice jucător, nu apar acele nemulțumiri în rândul rezervelor și al celor care joacă mai puțin. Toți jucătorii se pregătesc la fel, rulează lotul permanent și dă tuturor șansa să joace. Pregătește meciurile foarte bine, nu scapă niciun detaliu, e un bun strateg. Când te bagă în teren, ești pregătit sută la sută din toate punctele de vedere: fizic, mental, psihic, informațional. Oricărui tânăr jucător, în jur de 20 de ani, cum au fost Bogdan Stancu și Rusescu la Urziceni, i-aș dori să aibă un antrenor ca Dan Petrescu. Ar fi perfect pentru viitorul lui!”.

A refuzat mâna „Regelui”

După Unirea Urziceni, Dinu Todoran a mai evoluat la Victoria Brănești și FC Botoșani, iar din ianuarie 2013 a trecut la FC Voluntari, grupare cu care dorește și este foarte aproape să promoveze în Liga 1, la finalul sezonului în curs. A existat un episod când l-a refuzat pe „Regele” Gheorghe Hagi, cel care l-a solicitat ca „secund” la Viitorul Constanța.

Alte articole:   Alocațiile pentru susținerea familiei ar putea fi dublate

„Bineînțeles că m-a onorat propunerea. Totul s-a întâmplat după ce Cătălin Anghel a fost înlocuit cu Bogdan Vintilă. Am preferat să rămân la Voluntari, pentru că sunt genul care nu-mi place să las treburile neterminate. La Voluntari avem un proiect serios și vreau să-l continuăm cu o promovare, la vară. În plus, îmi doresc să mai joc fotbal și încă nu a venit momentul să agăț ghetele. Cel puțin așa simt și o dovedesc prin ceea ce fac pe teren, meci de meci”, explică.

A dat examen la Barou

În 2008, Dinu s-a căsătorit cu Tania, nașii cuplului fiind Marius Măldărășanu (fost coleg cu finul la Petrolul) și soția. La scurt timp, în viața familiei Todoran au apărut cei doi băieți, gemeni, Robert Ștefan și David Cristian.

Absolvent al „Dreptului” la Universitatea „Transilvania” (2009), fotbalistul brașovean a dat exament pentru a intra în Baroul Cluj, fără succes însă. Deocamdată nu a renunțat la activitatea de sportiv. După ce o va face, încă nu s-a decis încotro o va apuca. „Am de ales între avocatură și antrenorat. Sincer, nu știu ce voi face după fotbal. Îmi place mult să lucrez cu copii, la «pitici». Să văd, poate am înclinație să fiu antrenor. Viitorul va decide ce și cum”, conchide Dinu Todoran.

Are doi băieți gemeni

dinu todoranÎn 2008, Dinu s-a căsătorit cu Tania, nașii cuplului fiind Marius Măldărășanu (fost coleg cu finul la Petrolul Ploiești) și soția. Soții Todoran au doi băieți, gemeni, Robert Ștefan și David Cristian, în vârstă de 5 ani. Toți 4 locuiesc lângă Brașov, la Hărman. De asemenea, Dinu și Tania Todoran au fost nași la nunta unui alt fotbalist brașovean, Cosmin Băcilă

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.