Oficial, mărţişoarele se scot la vânzare începând de miercuri

Oficial, mărţişoarele se scot la vânzare începând de miercuri

martisoare standComercianţii de mărţişoare îşi vor putea vinde produsele începând de miercuri. Şi în acest an, edilii au stabilit unele zone speciale unde se vor putea comercializa astfel de produse. În afară de pieţe, aceştia îşi vor mai putea desface marfa, în zona centrală, pe promenada din Parcul Nicolae Titulescu (vizavi de Aro Palace), unde municipalitatea le va pune la dispoziţie mese speciale, în faţa Complexului Bartolomeu, dar şi pe strada Levănţicăi, în Noua, unde comercianţii însă vor trebui să vină cu măsuţa de acasă.

Cele mai căutate locuri sunt cele din centru, unde deja edilii au emis 19 autorizaţii pentru comercianţi de mărţişoare. În zonă vor mai fi montate 30 de mese şi pentru comercianţii de produse meşteşugăreşti şi artizanale. Totodată, şi în faţa Complexului Bartolomeu au fost eliberate autorizaţii pentru 16 mese, iar în cartierul Noua, 9, ţinând cont că zona nu a fost prea râvnită de către cei care vând mărţişoare.

Reprezentanţii Primăriei spun că, în aceste zone special amenajate, mărţişoarele se vor vinde până pe 1 martie, iar apoi, din 6 şi până în 8 martie va veni, rândul comercianţilor de flori să vândă în aceste locuri. De asemenea, în această perioadă, se va vor mai putea vinde flori şi la intersecţia străzii Lungă cu Nicolae Iorga.

Alte articole:   Prelungirea stării de alertă este ”aproape iminentă”. Tătaru susține că e posibilă carantinarea unor localități
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.