blog-logo

Au vrut să mituiască un polițist și s-au ales cu dosar penal

Au vrut să mituiască un polițist și s-au ales cu dosar penal

mitaAceștia au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să ofere 50 de euro unui poliţist.
Pe data de 3 februarie, un brașovean de 32 de ani s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține carnet de conducere, după ce acesta a fost oprit în trafic de un agent de la Poliţia Rutieră.

În speranța că va scăpa de dosarul penal, șoferul fără permis, împreună cu un prieten, i-au dat întâlnire agentului de poliție și i-au oferit suma de 50 de euro pentru a trece cu vederea infracțiunea comisă.
Polițistul a anunțat procurorii, care i-au prins în flagrant pe cei doi în timp ce ofereau mita.
Cei doi brașoveni au fost reținuți și s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia, pentru o durată de 60 de zile.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru atât după numărul de autorizaţii de construire eliberate, cât şi după suprafaţa utilă construită

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate