blog-logo

Un europarlamentar zice că susține Aeroportul de la Brașov

Un europarlamentar zice că susține Aeroportul de la Brașov

Europarlamentarul Claudia Țapardel, membru în Comisia pentru Transport și Turism din Parlamentului European și președintă a Intergrupului pentru dezvoltarea turismului european, susține construcția unui aeroport la Ghimbav, în Brașov.

Claudia TAPARDEL„Consider în primul rând că zona economică Brașov poate beneficia de pe urma unui aeroport la Ghimbav. În calitate de președintă a Intergrupului pentru dezvoltarea turismului european și patrimoniu cultural îmi doresc ca România să devină disponibilă pentru un număr mult mai mare de turiști. Viitorul aeroport din Brașov este elementul de care zona are nevoie pentru a-și exploata potențialul turistic și pentru a crește în timp calitatea și cantitatea serviciilor turistice”, a declarat Claudia Țapardel.

Eurodeputata PSD a declarat că pentru continuarea investițiilor la proiectul Aeroportului de la Ghimbav se pot găsi soluții, inclusiv europene.

„Fără îndoială, investiția trebuie să fie finalizată la Ghimbav. Aeroportul are acum o pistă de aproximativ 3 km finalizată, dar nu este suficient. Cred că împreună putem să găsim soluțiile de finanțare și să ajungem la concluzia că aeroportul din Brașov este o prioritate”, a mai spus Claudia Țapardel.

„Nu cred că acest obiectiv important de investiții trebuie să facă obiectul luptelor politice și promisiunilor fără susținere pe care unii membri PNL le fac publice. Este trist că fostul ministru PDL Ialomițianu, după ce a condus finanțele României și nu a alocat nici un leu pentru aeroportul din județul său, Brașov, se trezește să atace Guvernul Ponta totalmente nejustificat, inclusiv pentru impotența echipelor de guvernare portocalii, de a finanța și susține construcția aeroportului de la Brașov”, a afirmat Claudia Țapardel.

Europarlamentarul PSD a arătat că, în timpul guvernării PDL, din care deputatul Ialomițianu a făcut parte o mare bucată de vreme, cuvântul de ordine era tăierea, nicidecum investițiile.

„În loc de lecții de bună guvernare, fostul ministru al Finanțelor Ialomițianu ar trebui să explice care sunt motivele pentru care fondurile europene au stat blocate și private de cofinanțare cât timp a fost la conducerea ministerului. Știm bine că în loc de investiții, guvernele Boc s-au ocupat cu tăieri de la populație și subvenționări grase ale clientelei de partid”, a mai spus Claudia Țapardel.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Recital de chitară cu Duo HESPERUS, la Filarmonica Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate