blog-logo

Scrisoarea cititorului despre popă, baruri și scandal

Scrisoarea cititorului despre popă, baruri și scandal

iuliu maniu 32Imobilul situat în Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 32, aparţine Bisericii Evanghelice Luterane Maghiare de pe str. Iuliu Maniu nr. 2.

Cu toate că în Cartea funciară imobilul este intabulat ca şi casă de locuit, în realitate preoţii închiriază casa pentru funcţionarea unor cluburi. De-a lungul anilor au funcţionat în spaţiu mai multe baruri şi cluburi. Clubul EL NINO aparţinând S.C. MAVAS S.R.L. ne-a terorizat timp de 4 ani.

Deşi programul aprobat de Primăria Braşov era până la ora 22.00, acest club funcţiona toată noaptea. Am făcut numeroase reclamaţii  la Secţia 1 de Poliţie, la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la Primăria Braşov, la Garda Financiară, Inspectoratul de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică  etc., însă fără nici un rezultat. Toţi au constatat că nu se respectă programul de funcţionare dar au refuzat să ia măsuri de sancţionare şi de închidere a clubului.

Nu este lipsit de importanţă faptul că de multe ori agenţii de la Secţia 1 de Poliţie şi de la Poliţia locală au refuzat să-i sancţioneze deşi constatau săvârşirea mai multor contravenţii. Explicaţia poate fi şi aceea că sora patronului acestui club lucra ca poliţist chiar la Secţia 1 de poliţie. Am scăpat de acest bar numai datorită faptului că patronul a uitat să-şi reînnoiască autorizaţia.

Fără această nouă autorizaţie s-au trezit şi cei de la Garda Financiară şi le-au confiscat veniturile pe aproximativ o lună, după care s-au hotărât şi cei de la Secţia 1 de Poliţie că a venit momentul să intervină (după ce sora patronului fusese transferata în altă parte).  Am fost terorizaţi aproape 5 ani până autorităţile au făcut ce trebuiau să facă din prima zi şi anume să-i sancţioneze cu închiderea localului pentru nerespectarea programului de funcţionare.

Alte articole:   În ultimele 24 de ore, polițiștii au dat 108 amenzi în valoare totală de 22.000 de lei

După închiderea clubului, preotul maghiar Raduch Zsolt s-a pensionat şi a sosit un nou preot în persoana dl. Kostas, care după ce a constatat personal ( şi-a ţinut investirea de preot în restaurantul alăturat şi au fost deranjaţi de muzica excesivă din club) că aveam dreptate, ne-a promis că dânsul nu va permite niciodată să funcţioneze activităţi cu difuzare de muzică şi nici activităţi ce se vor desfăşura pe timpul nopţii astfel că nu ne vor mai deranja. Promisiunile lui au ţinut doar până s-a văzut cu banii în buzunar.

A închiriat o parte din spaţiu barului Player care ne-a deranjat când a avut chef deşi programul afişat este până la ora 22.00. Chemaţi la faţa locului agenţii de la Secţia 1. de Poliţie deşi au constatat că barul nu respectă programul de funcţionare şi funcţionează cu muzica dată la volum mare, nu au luat nici o măsură. Ocazional acest bar continuă să nu-şi respecte programul de funcţionare, fără a fi stingherit în vreun fel de autorităţile care refuză să aplice legea.

De aproximativ o lună de zile preotul Kostas a mai închiriat o parte din imobil unui alt bar: aşa numitul „Bridge Pub”, care nici măcar nu se oboseşte să afişeze programul de funcţionare. Barul funcţionează chiar în dreptul dormitorului nostru şi, deşi le-am solicitat de nenumărate ori să reducă volumul staţiei deoarece ne deranjează, patronul ne-a comunicat că „el trebuie să câştige bani şi că nu are de gând să le pună căşti clienţilor”. Barul funcţionează toată noaptea, iar preotul mincinos nu vrea să ia nici o măsură împotriva chiriaşului lui.

Alte articole:   Accident cu 3 victime, în Brașov

Ne-am deplasat la preot în toiul nopţii solicitându-i ajutorul însă ne-a refuzat şi a zis că dacă îi mai sunăm la interfon să-l deranjăm o să-şi scoată siguranţele să nu mai audă interfonul. La telefon şi la mesaje nu mai răspunde şi se pare că el e mulţumit că-şi umple buzunarele chiar dacă noi suntem terorizaţi de către chiriaşii lui. Un imobil al unei Biserici este închiriat pentru baruri şi cluburi de noapte.

Probabil urmează ca un alt spaţiu să fie închiriat unui bordel că, oricum preoţii acestei Biserici nu au nimic de-a face cu cele sfinte şi nici cu vreo conduită morală. Am încercat să rezolvăm situaţia fără implicarea autorităţilor; i-am trimis patronului şi preotului numeroase mesaje, dar fără rezultat. În noaptea de 13 spre 14 ianuarie 2015, i-am trimis un nou mesaj patronului să dea muzica mai încet că era trecut de ora 24 şi ne deranja.

Ca să se răzbune că îl deranjam cu mesajele el a dat muzica mult mai tare. Am chemat poliţia de la Secţia 1 de Poliţie, dar între timp patronul barului a încuiat uşa pentru a împiedica accesul poliţiştilor în incintă ca să constate cele reclamate. Agenţii au constatat că barul funcţionează şi muzica este tare chiar din curtea imobilului nostru.

Din nefericire au susţinut că nu-i pot sancţiona deoarece nu au posibilitatea să verifice actele barului şi programul de funcţionare. Autorităţile din tara noastră nu vor să-i apere pe cei care au de suferit din cauza abuzurilor acestor oameni de nimic care desfăşoară activităţi de acest gen. Suntem victime atât a acestor infractori cât şi a autorităţilor care nu-şi fac treaba. Este clar că nefiind sancţionaţi şi lăsaţi să facă ce vor, prind curaj şi terorizează oameni nevinovaţi ca noi, care nu putem să ne odihnim, nici ziua şi nici noaptea, în propriile case.

Alte articole:   Studiu: COVID-19 este o afecțiune vasculară, nu una respiratorie cum se credea până acum

Am verificat  informaţiile furnizate de Primăria Braşov cu privire la condiţiile necesare pentru desfăşurarea acestui tip de activităţi. Conform acestor informaţii cele două baruri aveau obligatoriu nevoie de acordul notarial al vecinilor pentru desfăşurarea activităţii de bar. Nu au acest acord, funcţionează în continuare şi nimeni nu vrea să le oprească activitatea. Suntem disperaţi şi nu mai ştim la cine să apelăm.

Nu dorim decât să avem linişte şi să ne odihnim în propria locuinţă. Consider că dorinţa noastră nu este numai omenească ci şi legală. Oare de ce autorităţile îi apără pe contravenienţi şi pe infractori şi calcă în picioare drepturile nevinovaţilor ? Teroarea prin care trecem noapte de noapte, ne afectează grav sănătatea. De atâta timp suntem terorizaţi încât am ajuns să avem probleme mari de sănătate.  Este inuman ce se întâmplă şi mai ales nu este corect ca să suferim  din cauza unor şacali puşi pe îmbogăţire fără să ţină cont de drepturile noastre.

Vă rugăm să ne ajutaţi să rezolvăm această problemă vitală pentru noi.

  • Cu respect
  • Gabriela Low  
Distribuie dacă îți place!
  1. imi spui unde sa trimit factura pentru publicitate „gratuita“??

    Reply
  2. hai mai sebi!! face si melinda ce poate..e pe vreme de criza!! cand o sa fie pe val cu afacerea…vine sa faceti contractul…

    Reply
  3. UPPPSSSSSSSSS!!!! semnatara e avocat?! si cere ajutorul mass-media? ceva nu e ok in treaba asta…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate