blog-logo

Prefectura confirmă: Consiliul de Administrație de la Tetkron, numit ilegal

Prefectura confirmă: Consiliul de Administrație de la Tetkron, numit ilegal

razvan popaConsilierul local PSD Răzvan Popa a anunțat astăzi că a primit de la Prefectura Brașov o adresă prin care se confirmă oficial că există anumite nelegalități privind înființarea Consiliului de Administrație de la Tetkron, motiv pentru care a fost sesizată Curtea de Conturi.

„În acest context, Curtea de Conturi trebuie să demareze un nou control atât la Primăria Brașov, cât și la Tetkron, pentru a stabili dacă s-au respectat măsurile dispuse după vechiul control. Printre nelegalitățile identificate de Prefectură precizez faptul că nu există o hotărâre a Consiliului Local prin care se stabilește modul de conducere al Tetkron, prin administrator sau Consiliu de Administrație, precum și faptul că nu există o decizie conform prevederilor legale referitoare la stabilirea componenței Consiliului de Administrație. Mai mult, Primăria recunoaște printr-o adresă, transmisă instituției prefectului, că a modificat criteriile de selecție în timpul selecției, pe motiv că niciunul dintre cei înscriși nu corespundeau criteriilor (respectiv a fost eliminată condiția referitoare la experiența managerială în societăți cu același profil). Reamintesc, soluția pentru a nu se ajunge într-un blocaj, să se reia rapid toată procedura de desemnare a Consiliului de Administrație”, a declarat Popa.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Județul Brașov, lider național la violenţa în şcoli. Reacția IȘJ Brașov
  1. La cat fura nenorocitii din asazisa conducere a TETKRON , jumatate din ei ar trebuii sa stea la puscarie , inclusiv vreo cativa angajati ai primariei care ii sustin in furaciuni….

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.