blog-logo

25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

revolutie brasov 1989   Foto Orasul Memorabil230 de oameni au fost răniţi, iar alţi 84 şi-au pierdut viaţa în iarna lui ׳89, pe străzile Braşovului. După 25 de ani, braşovenii rememorează momentele de teroare pe care le-au trăit la Revoluţie. Un Crăciun acoperit cu sânge şi speranţă.
Un zvon, o veste şi câteva ţipete de femeie care au răsunat pentru prima dată în difuzoarele radioului. Erau primele semne ale revoltei pornite la Timişoara, care se întindeau peste ţară. În 21 decembrie, braşovenii au simţit că a venit clipa să îşi recâştige libertatea.

revolutie brasov 1989   Foto Orasul Memorabil2Niciun preţ nu părea prea mare şi nicio viaţă nu era prea scumpă. „Jos comunismul” au fost cuvintele care au fremătat pe buzele tuturor. Disperarea oamenilor s-a transformat în doar câteva clipe în curaj, o cutezanţă greu de atins, care a fost numită mai târziu „inconştienţă”. Mai mulţi braşoveni au ajuns în faţa Prefecturii, „Judeţeana de partid” de atunci, purtând în mâini un cearşaf pe care scriseseră „Jos comunismul”. cladirea modarom ciuruita Foto brasoave.blogspot.comTot mai mulţi oameni au început să vină de peste tot în acelaşi loc, uniţi de aceeaşi dorinţă.
După-amiaza a început să se tragă în mulţime, la grămadă, fără ţintă precisă. Primii martiri au căzut seceraţi. Gloanţele trase pe străzi nu i-a împrăştiat pe oameni. A doua zi dimineaţă numărul manifestanţilor depăşea 100.000 de suflete.  În jurul prânzului, românii află de prima lor victorie: dictatorul fuge şi începe degringolada în rândul organelor de ordine. Încep momentele de teroare pură în toate zonele Braşovului.

Alte articole:   24.10.2020 - 4.761 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. 114 la Brașov

Zvonurile sumbre curg şi îi îngrozesc pe oameni: apa a fost otrăvită, teroriştii se ascund în pădure. Cei care scapă cu viaţă de sub rafalele mitralierelor simt mirosul morţii la orice pas…

Au trecut 25 de ani de la Revoluție. Ce s-a ales din speranțele de atunci ale românilor? Cine are curajul să le spună urmașilor celor care au pierit atunci că nu a fost în zadar sacrificiul lor? Reprezentanții unei clase politice care s-au grăbit să-și împartă funcții pentru ei și ai lor? Politicienii care ajung la putere nu pentru că poporul a votat pentru ei, ci împotriva celor care erau la un moment dat la putere???

Alte articole:   Hoții cardului bancar, prinși cu ajutorul imaginilor făcute publice

Lacrimile s-au uscat. Rămâne o durere sfâșietoare de neputință în fața celor care joacă România la loteria propriilor interese.

VEDEŢI AICI CHIPURILE BRAŞOVENILOR CARE AU APUS PENTRU LIBERTATE

Distribuie dacă îți place!
  1. Ma intreb , asa dupa 25 de ani…..de ce se treagea din toate colturile Brasovului? Citind lista martirilor, aflu ca s-a tras concertat! Deci …a fost regizat….prost…cu victime nevinovate! De ce nu aflam cine a tras in noi? Oamenii astia sunt in viata…trebuie sa-i aflam si noi!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.