blog-logo

100 de ani de la Primul Război Mondial – Proiecţii de filme document la Casa Baiulescu

100 de ani de la Primul Război Mondial – Proiecţii de filme document la Casa Baiulescu

casa baiulescuLa un secol de la Marele Război, Centrul Cultural German Braşov, cu susţinerea Institutului Goethe Bucureşti şi în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov, îi invită pe braşoveni la vizionarea unei serii de filme despre Prima Conflagraţie Mondială, conflictul internaţional care a schimbat lumea cu totul.

Proiecţia va avea loc luni, 24 noiembrie 2014, de la orele 17,00, la Mansarda Casei Baiulescu (Livada Poştei, lângă Şcoala Generală 6, Bd. Eroilor nr. 33).

Va fi prezentată coproducţia franco-belgiană 1914-1918 „Europa sub dărămâturi şi cenuşă“ (2008), care este un film documentar în regia renumitului jurnalist şi realizator Jean-François Delassus. Pelicula încearcă să clarifice inexplicabilul. Cum au putut milioane de bărbaţi să suporte timp de patru ani incredibila duritate a vieţii din tranşee, anotimp după anotimp, zi de zi, noapte după noapte? Cum puteau să accepte ideea morţii aproape sigure, când nu puteau numi motivul exact pentru care se luptau? Delassus şi istoricul Annette Becker aduc în discuţie o teză provocatoare: Primul Război Mondial a fost întreţinut de un acord general mutual. Datorită procesării imaginilor prin intermediul tehnicii moderne, vărsarea de sânge şi nebunia frontului pot fi experimentate mai intens ca niciodată în acest documentar, care foloseşte imagini de arhivă, ce au fost colorate.

Alte articole:   FOTO Accident între un camion și un ATV, pe DN73. Trafic blocat între Tohanu Nou și Tohanu Vechi

De asemenea, va rula filmul artistic „Femeia şi străinul“ (Germania, 1984), în regia lui Rainer Simo, care prezintă o poveste emoţionantă despre drama provocată de război, despărţirile şi noile relaţii născute în timp de conflict, ruperea şi pierderea cadrului stabil cunoscut al c. În distribuţie Joachim Lätsch, Peter Zimmermann, Kathrin Waligura, Christine Schorn, Siegfried Höchst.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate