Două avertismente şi trei amenzi, pentru abateri în campania electorală, la Braşov

Două avertismente şi trei amenzi, pentru abateri în campania electorală, la Braşov

alegeri-urna votMinistrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a făcut, ieri, o analiză a modului în care s-a desfăşurat prima jumătate a campaniei electorale.

Acesta a susţinut în videoconferinţă organziată cu prefecţii că amenzile şi infracţiunile constatate în această campanie lectorală sunt mult mai puţine comparativ cu ultima acţiune de acest gen.

Ministrul a precizat că, în 2009, la jumătatea campaniei electorale, erau înregistrate 429 de incidente, iar în prezent sunt sesizate numai 99 de evenimente electorale, fiind aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.700 lei.

Prefectul Braşovului Romer Ambrus Sandor Mihaly a ţinut să sublinieze faptul că, până acum, în judeţ a fost o campanie civilizată, fără nici un fel de incidente”. Potrivit datelor deţinute de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, pentru încălcarea legii pentru alegerea Preşedintelui României, 370/2004, până săptămâna trecută, au fost date două avertismente, o sancţiune contravenţională de 500 de lei şi alte două de 1.000 de lei.

Alte articole:   "Stelele-n Cer", ultimul concert din acest an, la Biserica Neagră
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap