blog-logo

In memoriam Maria Tănase, la Reduta

In memoriam Maria Tănase, la Reduta

maria tanaseZilele trecute s-au împlinit 101 ani de la naşterea interpretei de muzică populară Maria Tănase, originară din satul Cârţa din Ţara Făgăraşului.

În amintirea ei, un iranian, pasionat de muzica Mariei Tănase, a organizat un turneu naţional. Roots Revival Romania este un proiect de muzică improvizată, în cadrul căruia artişti din șapte ţări se vor opri în zece oraşe, inclusiv la Braşov.

Conceptul a fost creat de artistul iranian Mehdi Aminian, sperând ca prin acest proiect multicultural să poată arăta românilor bogăţia care stă chiar în folclorul ţării lor. Evenimentul se află deja la a doua ediţie, prima fiind dedicată în întregime muzicii din Maramureş.

Carta-fantana-Maria-TanaseSpectacolul de la Braşov va avea loc pe 1 octombrie, la Centrul Cultural „Reduta”, iar pe scenă vor urca mai mulţi artişti din Iran, Franţa, Armenia, Bulgaria, Spania şi România.

Alte articole:   Program modificat la ascensorul pe plan înclinat către Cetatea Râșnov

Preţul unui bilet de intrare este de 40 – 60 de lei. Reamintim că anul trecut, de ziua Mariei Tănase, autorităţile comunei Cârţa, locul de naştere al mamei artistei, au construit o fântână în memoria artistei, la răscruce de drumuri, aşa cum a lăsat ea scris în testament (foto).

Fântâna se află în apropiere de DN1, la intrare spre drumul care duce în satul Cârţa. Ultimul concert susţinut de ea la Făgăraş a avut loc în incinta fostului cinematograf Negoiu, prin anii ’60.

Maria Tanase s-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină.

Mai multe despre viața artistei, aici

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate