Uniunea Scriitorilor – Filiala Braşov şi Muzeul Casa Mureşenilor va invită marţi, 29 iulie, ora 16.00, la un taifas literar în Saloanele Casei Mureşenilor (str. Mureşenilor nr.1) consacrat poemului epic EXODUL de Daniel Drăgan (Editura Eurocarpatica, Sf.Gheorghe, 2014, coperta, Horaţiu Manea).
Poemul va fi prezentat în lectură publică de autor cu concursul actorului şi poetului Adrian Munteanu şi al violoncelistului Sebastian Vârtosu, solist al Filarmonicii din Braşov. Vor urma comentarii moderate de poetul Laurenţiu-Ciprian Tudor şi eseistul Virgil Borcan.
„Scriitor important şi complex al literaturii române contemporane, convingând pe deplin, ca prozator, opinia publică, dar fiind cel puţin la fel de valoros şi ca poet, Daniel Drăgan este un nume de referinţă al spaţiului cultural braşovean. Exodul, un amplu poem inspirat din drama transilvănenilor de la începutul veacului trecut, din anii Primului Război Mondial, o epopee atipică structurată în 22 de cânturi, trasează un traiect epic complex, totodată o traiectorie narativă în jurul căreia se coagulează liricul. În clocotul Europei, încordarea Transilvaniei se destinde prin mişcarea roţilor carului, prin rescrierea lumii după această mişcare: „Roţile carului şi roţile lumii se mişcă”. Spre deosebire de traiectul narativ al romanului Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuşi al lui Romulus Cioflec, identic şi sursă de organizare a hărţii epice a Exodului, arhitectura lirică a lui Daniel Drăgan dezvăluie durerea unui neam în căutarea sinelui mai larg, a unui neam căutându-şi casa, cu drumul spre casă înţeles sub lumina adverbului călăuzitor acasă. Dacă e să mai adăugăm, la ingrediente, puterea de redare a măreţiei naturii, ca în opera lui Labiş, dar şi cutremurătoarea şi îngrijorător de actuala viziune: „Rusia nu se lasă liniştită”, vom vedea cum clocotul epocii se va exprima prin temperatura înaltă a lecturii. Şi este suficient, pentru a rezuma Exodul, să mă opresc asupra versurilor lui Daniel Drăgan: „Fugarii din propria ţară plecând/ din propria limbă/ din propria casă/ spre alte meleaguri duşmane şi ele/ dar încă demult învrăjbite/ sub semne de stele/ (stele necereşti) şi de cruci” – Adrian Lesenciuc
„Aiasta nu se poate!”, răspunsul dat unui rege, e de fapt răspunsul românului în faţa terorii istoriei. Coborât parcă din căruţa de ţărani a lui Petre Ţuţea, care a ţinut în şah trei imperii, transilvanul ipostaziat de Daniel Drăgan în ”Exodul” însumează epic tragedia unui neam care a murit întotdeauna în picioare. Dacă porneşti din Araci (cum a făcut-o, la vremea ei familia Cioflec) şi o ţii tot spre răsărit, ajungi, prin Siberia şi Hong Kong, în Marsilia şi apoi din nou în Carpaţi. Asta, pe hartă. În realitate, numai o dârzenie bimilenară te poate determina genetic să rezişti unui astfel de traseu iniţiatic, descensus ad inferos în varianta (impecabilă prozodic) a autorului ”Mărgelelor roşii” Pentru ca la capătul drumului să-ţi agăţi din nou pălăria în cuiul din meşter-grindă. Mulţumim, Daniel Drăgan!“ – Virgil Borcan.
