blog-logo

Brăţări nobile realizate la Fundaţia Rafael

Brăţări nobile realizate la Fundaţia Rafael

bratari2Cine nu a văzut-o pe ducesa de Cambridge, Kate Middleton, renunţând la aur şi la diamante şi asortându-şi delicateţea mâinii cu cea a brăţării multicolore din elastic?

Nu ştiu care o fi fost poziţia oficială a Casei de Windsor faţă de accesoriul ales de ducesă, dar simplitatea ei şi firescul au fost primite cu bucurie de beneficiarii Fundaţiei Rafael, cei care, la surprinzătoarea apariţie în media a domniţei Kate împleteau deja multicolore elastice în zâmbitoare brăţări, împreună cu voluntarii organizaţiei şi sub îndrumarea specialiştilor în arte combinate şi în asistenţă socială, angajaţi ai fundaţiei.

Fundaţia Rafael, locul în care persoanele cu dizabilităţi din Codlea, din Braşov şi din împrejurimi îşi descoperă abilităţi şi energii creatoare, vă aşteaptă să admiraţi şi, dacă doriţi, să achiziţionaţi nobile brăţări la preţuri cuprinse între 3 şi 5 lei. Bucuria şi prietenia cu care au fost realizate cuprinde-vor sufletele tuturor celor care, vizitându-i pe creatori la sediul din Codlea al fundaţiei, pe strada Libertăţii nr.22A sau pe contul de facebook https://www.facebook.com/FundatiaRafael, fac ca lumea în care trăim să fie cu adevărat specială.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.