blog-logo

PSD va decide în luna iulie cum va acționa la Brașov în noul context politic

PSD va decide în luna iulie cum va acționa la Brașov în noul context politic

viorel chiriacSenatorul PSD Viorel Chiriac a anunțat că social-democrații se vor reuni într-un Comitet Executiv național  la Orăștie care va finaliza analiza rezultatele alegerilor europalamentare și ce au de făcut europarlamentarii pe funcțiile pe care le-au preluat, inclusiv ce va solicita România în Comisia Europeană. La începutul lunii septembrie va avea loc și Congresul extraordinar al PSD.

Și la Brașov se va convoca Comitetul Executiv Județean, probabil la începutul lunii viitoare, pentru a clarifica lucrurile care se întâmplă în plan județean, după ședința la nivel național. Vom stabili modul de lucru cu foștii parteneri politici, pe pentru că de colaborare nu se mai pune problema.

„Trebuie să menținem comunicarea, pentru că ne-am asumat împreună anumite obiective care trebuie să le realizăm”, spune Chiriac.

Alte articole:   Strategia de Dezvoltare Locala a Municipiului Codlea pentru perioada 2021-2027

Cât privește postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, deținut de Mihai Popa, senatorul PSD a precizat că, în conformitate cu protocolul USL, cele două posturi de vicepreședinte revin PSD și PC. „Sper să nu se facă o a doua mare greșeală, după schimbarea lui Răzvan Popa. În caz contrar vom lua și noi o decizie”, a mai menționat Chiriac.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate