blog-logo

Brașoveancă la origini, Miss Germania 2009 s-a întors la poalele Tâmpei, în calitate de reporter la Televiziunea Germană

Brașoveancă la origini, Miss Germania 2009 s-a întors la poalele Tâmpei, în calitate de reporter la Televiziunea Germană

miss germania 2009 brasovDoris Schmidts, câştigătoarea concursului Miss Germany 2009, care s-a născut în 1988 la Braşov, dar este domiciliată în prezent în Karlsruhe, Germania, s-a reîntors de curând la poalele Tâmpei, însă, de data aceasta în calitate de reporter.

Aceasta a venit la Braşov pentru a realiza un documentar despre viaţa,

Foto: Andrei Paul

Foto: Andrei Paul

cultura şi tradiţiile saşilor, întâlnindu-se, totodată, şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, respectiv cu viceprimarul

Braşovului, Adrian Atomei. În prezent, ea este prezentatoare şi reporter în cadrul staţiei locale a televiziunii naţionale germane din Karlsruhe.

Am plecat de la un an şi jumătate din ţară, dar, pe jumătate mă simt româncă şi de aceea promovez Braşovul de câte ori am şansa. Ultima oară am fost în Braşov, în 2008, şi de atunci s-au schimbat multe, se vede că Braşovul s-a dezvoltat foarte mult”, a explicat Doris.

Doris s-a simţit ca acasă în Braşov şi nu a ezitat să guste din preparatele tradiţionale, mai ales că este pasionată de arta culinară, iar mâncarea ei favorită este chiar una românească, sarmalele.

Alte articole:   Poliția Brașov: Metoda ”Vrăjitoria” vă poate lăsa fără bijuterii!

miss germania2„Am mâncat sarmale, de toate şi cred că o să mă duc cu trei kilograme în plus acasă. O să îmi iau ceva bunătăţi tradiţionale şi în Germania şi mai ales o să-i duc tatălui meu palincă”, a mărturisit tânăra.

Distribuie dacă îți place!
  1. Acum este momentul: In 2014 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Afli mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.