blog-logo

Vezi ce legi au propus specialiştii în comerţ de la Braşov pentru salvarea economiei româneşti

Vezi ce legi au propus specialiştii în comerţ de la Braşov pentru salvarea economiei româneşti

Casa de Comert balcanica (9)Pornind de la „drepturile valahilor” (jus valahicum), respectiv de la normele de drept şi libertăţile economice ale românilor, Casa de Comerţ Balcanică, succesoarea tradiţiilor şi cutumelor comerciale ale Gremiului Levantin (asociaţie economică a comercianţilor români înfiinţată la Braşov în 1826), reînfiinţată de curând la poalele Tâmpei, a propus un set de măsuri care să redevină literă de lege în vederea redresării economice a ţării şi implicit pentru un trai mai bun pentru toţi românii.

În baza acestei legi fundametale a valahilor, reprezentanţii Camerei de Comerţ Balcanice au transmis şi solicitat guvernanţilor o serie de propuneri de legi ferenda, astfel ca libertăţile economice şi drepturile românilor de altădată să devină din nou cutumă şi să ne aliniem cu adevărat la normele europene şi în ceea ce priveşte alocarea unor facilităţile fiscale, nu doar la preţuri tocmai cu scopul de dezvoltare a economiei. Liviu Pandele, preşedintele Casei de Comerţ Balcanice şi a Gremiului Levantin, a pecizat că una dintre propunerile pe care Guvernul ar trebui să le transforme în lege de la 1 ianuarie 2015, ar fi introducerea a TVA de 5% pentru fructe, legume, produse bio, produse pe arealul naţional, nu şi pentru cele de import.

„În vederea susţinerii producătorilor autohtoni o altă măsură propusă de Casa de Comerţ Balcanică este extinderea prezenţei produselor româneşti în marile ancore comerciale cu până la 50% produse de producători români, iar acest lucru să fie prevăzut prin Hotărâre de Guvern. Totodată, este important ca, să aplicăm o altă practică uzitată la nivelul Uniunii Europene, respectiv închiderea marilor magazine din întreaga ţară, de vineri ora 21.00, până luni ora 9.00 pe teritoriul naţional. Nu în ultimul rând, cerem şi acordarea şi garantarea de către stat, pe o perioadă de 10 – 20 ani, a unor credite subvenţionate cu 50% pentru construcţia, sau a asocierii fermierilor în vederea construcţiei, de depozite locale, regionale de legume şi fructe”, a explicat preşedintele Casei de Comerţ Balcanice. O altă propunere care a fost de altfel discutată în prealabil cu oamenii de afaceri şi producătorii autohtoni, este crearea unor târguri transfrontaliere în regiunile de vamă, pentru comunităţile producătorilor şi comercianţilor români din ţările emergente României, în care aceştia să nu plătească nici un fel de impozit pe profit pentru activităţile comerciale desfăşurate.

Alte articole:   Angajatori amendați de I.T.M., în februarie

Subvenţii pentru angajarea de tineri

Pentru relansarea economiei ţării sunt necesare şi o serie de scheme de ajutor de stat pentru crearea de facilităţi pentru investiţii în vederea oferirii de locuri de muncă. Pentru că grosul şomerilor este, astăzi, format din tineri, Casa de Comerţ Balcanică susţine acordarea de subvenţii imediate (în cuantum de 1.000 lei) pentru patronii care angajează tineri cu vârsta de până la 25 ani, cu obligativitatea menţinerii în funcţie pe durata unui an, dar şi scutirea de plata obligaţiilor datorate statului pentru tinerii între 16-18 ani, la angajare pe perioada de vară şi a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-23 ani, la angajare pe perioada facultăţii, cu scopul încurajării de către stat a urmării unor cursuri aprofundate academice.
Reprezentanţii Casei de Comerţ Balcanice mai propun şi mărirea cuantumurilor pentru cei care doresc să facă o afacere, cu sprijinul statului, de la 10.000  euro la 20.000 euro, pentru mediul urban, şi de la 10.000 euro la 30.000 euro, pentru mediul rural. „Este necesară şi introducerea noţiunii de societate comercială socială. Cu alte cuvinte, am propus o lege ferenda pentru modificarea Codului Fiscal de scutire de impozit pe profit pentru societăţile comerciale care au în componenţă persoane cu vârste peste 50 de ani în proporţie de 80%, nu mai mult de 10, şi care realizează o cifră de afaceri de până la 150.000 euro/an”, a explicat Liviu Pandele.

Scutiri de la plata impozitului pe profit

O gură de oxigen pentru o serie de agenţi economici vulnerabili ar fi şi scutirea impozitului pe profit datorat. Pe lista celor care ar trebui să beneficieze de această facilitate, în conformitate cu propunerile făcute de reprezentanţii Casei de Comerţ Balcanice, sunt incluse microfermele de producţie BIO-ECO certificate; firmele de producţie care aplică mărci şi brevete industriale în domeniul medicinii naturiste sau produselor BIO-ECO certificate, dar şi firmele care dispun de brevete de invenţie, inovare şi mărci româneşti în ciclul de producţie şi operează în cadrul parcurilor ştiinţifice şi tehnologice.
Şi turismul are nevoie de sprijin pentru a putea fi exploata la adevărata sa valoare, dar şi pentru ca câştigurile de la acest capitol să fie pe măsură. În acest context, membrii Casei de Comerţ cer autorităţilor crearea unor clustere în turism  în vederea aplicării unor politici locale sau regionale cu scopul de a crea produse de branding, marketing şi facilităţi fiscale specifice pentru oraşe ţintă (ex. Braşov – Poiana Braşov, zona Bran, zona Bucovina, Valea Prahovei, zona balneoclimaterică Eforie Nord –Sud –Techirghiol, Mangalia), dar şi credite garantate de stat cu o perioadă lungă de rambursare, cu dobândă subvenţionată cu 50%, în vederea recalibrării imobiliare, funcţionale şi dotare a unităţilor de restauraţie şi hoteliere, cu condiţia renovării unităţilor, dar şi a păstrării personalului în activitate, chiar şi în condiţii de extrasezon. Astfel, ar fi necesară şi scutirea de la plata impozitului pe profit pentru pensiunile şi minihotelurile (care au o cifră de afaceri de până la 200.000 de euro pe an) care dezvoltă proceduri BIO, SPA  sau practici alternative de îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Cum poate câştiga şi sistemul educaţional

Alte articole:   Valeriu Gheorghiţă, despre sechelele post-COVID: Disfuncţii respiratorii, cardio-vasculare, neurologice,oboseală sau dureri de cap

Casa de Comerţ Balcanică a mai iniţiat propuneri de lege ferenda pentru modificarea Codului Fiscal, astfel ca: grădiniţele, şcolile generale, liceele care înfiinţează o societate comercială – cu acţionar unic grădiniţă, şcoală, liceul – să fie scutită de impozitul pe aprofit până la concurenţa sumei de 500.000 euro cifra de afaceri (pentru o singură firmă), cu condiţia ca din veniturile realizate să se direcţioneze obligatoriu către dotări; şcolare, renovări, reabilitări, finanţare concursuri, olimpici ; universităţile care înfiinţează o societate comercială – cu acţionar unic universitatea – să fie şi acesta scutite de plata impozitului pe profit până la concurenţa sumei de 5.000.000 euro cifra de afaceri, cu condiţia obligatorie ca veniturile realizate să fie direcţionate către dotări universitare, renovări, reabilitări, dotarea pentru cercetarea ştiinţifică aprofundată, finanţarea şi dezvoltarea de invenţii şi tehnologii, asigurarea de apartamente – locuinţe de serviciu – celor care aleg calea universitară; dar şi ca bisericile recunoscute de statul român – pentru crearea unei societăţi comerciale pe lângă fiecare Biserică – cu acţionar unic Preotul Paroh Hirotonit în cauză – să fie scutită de la plata impozitului pe profit până la concurenţa sumei de 200.000 euro, iar veniturile realizate obligatoriu să aibă destinaţia îngrijire persoane vârstnice, centre îngrijire bătrâni, asistenţă socială acordată copiilor rămaşi singuri sau cu un singur aparţinător şi ai căror părinţi, din necesităţi sociale, sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar ONG-urile să beneficieze de aceeaşi facilitate până la concurenţa sumei de 150.000 euro cifra de afaceri, iar veniturile realizate să fie dirijate către susţinerea obiectului de activitate.
Nu în ultimul rând preşedintele Casei de Comerţ Balcanice suţine că este necesară şi introducerea unor prevederi legislative prin care orfanii din centrele de plasament, familiile monoparentale, cele care adoptă un copil şi îşi înfiinţează o firmă, să fie scutite şi ele de la plata impozitului pe profit, în anumite condiţii.

Alte articole:   Campanie gratuită de vaccinare și microcipare a câinilor

„Scutire la plata impozitului pe profit cerem prin lege ferenda şi pentru societăţile comerciale care au ca acţionar unic un membru al organizaţiilor de revoluţionari sau fost deţinut politic, până la concurenţa sumei de 50.000 euro. Propunem ca facilitatea să fie acordată numai acestora pe perioada vieţii”, a precizat preşedintele Casei de Comerţ Balcanice şi a Gremiului Levantin.

De unde ar putea încasa statul bani, fără să-i înrobească pe români

Reprezentanţii Camerei de Comerţ Balcanice le-au oferit guvernanţilor soluţii pentru a aduse mai mulţi bani la bugetul de stat prin introducerea unor noi taxe, dar care să nu-i împovăreze şi mai tare pe românii de rând, aşa cum de altfel s-a întâmplat până acum. O decizie care ar fi „bănoasă” pentru Statul Român ar fi dublarea cotelor şi procentelor din cadrul redevenţelor concesiunilor şi drepturile exploataţiilor resurselor naturale ale României, dar şi introducerea unei taxe pe băuturi carbogazificate. Bani la bugetul de stat ar putea veni şi din impozitarea aşa-zişilor magnaţi din ţară, care însă îşi ţin averile în seifurile băncilor de peste hotare. Astfel, Casa de Comerţ Balcanică propune impozitarea cu un procent de 20% din veniturile realizate din sumele depozitate de persoane fizice sau juridice de naţionalitate română în afara graniţelor naţionale ale României şi introducerea taxei pe tranzacţii financiare cu acţiuni şi instrumente derivate.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate