blog-logo

Festivalul Drumeții Montane, o nouă provocare pentru „munțomani“

Festivalul Drumeții Montane, o nouă provocare pentru „munțomani“

platoul retezat„Munțomanii“ brașoveni sunt invitați, în perioada 1-03 august 2014,  să cutreiere ținutul RETEZATUL MIC-OSLEA, în cadrul FESTIVALULUI ”DRUMEȚII MONTANE”, organizat de Asociației ”Drumeții Montane” & JNEPENII, ca etapă în cadrul Competiției Naționale de Turism Sportiv  ”Ștafeta Munților”.

Tabăra de corturi va fi amplasată la Complexul Turistic Cheile Buții, așezat la poarta sudică de intrare în Parcul Național Retezat.

Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul ”Drumeții Montane” se reinventează și aduce în acest an un nou concept, fiind un eveniment de turism montan, ce cuprinde șapte categorii de concurs, astfel încât fiecare dintre noi să se regăseasă într-una dintre acestea.

Alte articole:   Accident pe DN1, la intrare în Codlea

„Ne adresăm sportivilor de elită, pentru care am pregătit un traseu ce pornește de la aproximativ 900 m altitudine, urcă până la 2014 m și coboară la 1180 m, fetelor ambițioase și competitive, juniorilor plini de entuziasm, veteranilor ce aduc amintiri din munții vremii, celor care vor să se bucure de frumusețea munților și bucuria competiției în timpi turistici – pentru care am pregătit categoria OPEN, copiilor pe care dorim să-i educăm într-un spirit verde“, au precizat organizatorii.

Noutatea o reprezintă categoria FAMILY, unde membrii aceleiași familii (obligatoriu un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniți), au de înfruntat împreună probe precum: cunoștințe turistice, parcurgerea unui traseu tematic și orientare sportivă.

Alte articole:   Despre noi, femeile, în pandemie

Pentru că vara se apropie, nu-ți face alte planuri pentru începutul lunii august, accesează www.festival.drumetiimontane.ro, înregistrează-ți echipa și vino să pășești în ținutul poveştilor fascinante  despre flăcăi viteji, domniţe suave, haiduci, zmei înaripaţi, dinozauri pitici … savurează tot ce te înconjoară și vei fi un câștigător!

Orice persoană indiferent că dorește să participe în cadrul activităților sau pur și simplu să facă o plimbare de weekend este asteptată de către organizatorii festivalului.

Anul acesta se vor oferi premii consistente asigurate de susținătorii evenimentului: Ch-Center Hosting, Dwyn.ro , Leichmann Weifert Group Romania, Doppelherz, Vitalis Group, Auro Media, Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii, Mobila Dalin, Apollomod Distribution, Piticlic, IBU Publishing, O & R Bacau, Mozartinno, Belkin, Craimont, ListaFirme.ro, Elmo-Print, A-Z Cursuri, Hotel Pestera, Xventure.net, MagazinulArtistilor.ro.

Alte articole:   Proiecte pentru 2021 la Făgăraș, în contextul crizei sanitare

Multumim partenerilor: Uniunea Națională a Studenților din România, Complexul Turistic Cheile Buții, Parcul Național Retezat, Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

În anul 2014 fă o ascensiune  la 2014 m, pe vârful Piatra Iorgovanului, locul de odihnă al învingătorilor!

Activitățile din cadrul acestui festival sunt gratuite, mai multe detalii pe www.festival.drumetiimontane.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate