blog-logo

Donțu: PNL cere reducerea în regim de urgenţă a CAS şi a profitului reinvestit

Donțu: PNL cere reducerea în regim de urgenţă a CAS şi a profitului reinvestit

mihai dontuSăptămâna trecută, parlamentarii PNL au depus în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal în vederea reducerii, începând cu 1 iulie 2014, a cotei de contribuţie de asigurări sociale datorată de angajator cu 5 puncte procentuale şi a scutirii impozitului pe profitul reinvestit.

„Această iniţiativă legislativă are susţinerea a 143 de colegi liberali din cele două grupuri parlamnetare de la Camera Deputaţilor şi Senat, printre semnatarii căreia mă număr şi eu. Aş vrea să mai menţionez faptul că solicităm, ca procedură legislativă, adoptarea iniţiativei respective în regim de urgenţă“, a precizat deputatul PNL Mihai Donțu.

Liberlul brașovean spune că acest set de măsuri de relaxare fiscală este răspunsul PNL la actuala situaţie economică a României, care dă posibilitatea accelerării ritmului de creştere economică din ultimul timp: „Măsurile reprezintă o gură de oxigen oferită după o lungă perioadă de timp de sufocare permanentă a mediului de afaceri, dar și o contrapondere liberală la alte tipuri de măsuri cu iz strict electoral, cum este şi celebra electorată! Începând de săptâmâna viitoare, vom iniţia o serie de discuţii şi dezbateri cu reprezentanţii mediului de afaceri, de la marii contribuabili la micii întreprinzători, în vederea identificării soluţiilor tehnice care să permită aplicarea unitară şi eficientă, începând cu cu 1 iulie 2014, a acestor măsuri, astfel încât să existe predictibilitate şi coerenţă legislativă pentru mediul de afaceri“.

„PNL a solicitat permanent implementarea acestor măsuri deosebit de importante pentru întreprinzătorii privaţi şi deseori clamate de către întreg mediul de afaceri şi am făcut demersuri în acest sens, atât înainte de a intra la guvernare, cât şi în timpul existenţei noastre în guvernele Ponta 1 şi 2, dar PSD a preferat să rămână doar la stadiul de promisiune electorală. Credem că  o decizie fermă în acest sens nu mai poate fi deloc tergiversată de niciun guvern, fie el şi Ponta 3!”, a precizat Donțu.

Deputatul brașovean susține că prin depunerea şi susţinerea de către toţi parlamentarii liberali a acestei iniţiative legislative privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scutirea profitului reinvestit, „dăm mai repede şansa reală, atât Guvernului Ponta 3, cât şi parlamentarilor din noua alianţă care susţine acest nou guvern, să-şi pună în practică programul de guvernare şi să-şi respecte întocmai promisiunile făcute cetăţenilor!“

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Monitorul Oficial va fi accesibil gratuit integral online. Noul format va permite inclusiv căutarea în interiorul documentelor

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate