blog-logo

Şedinţă demonstrativă de masaj terapeutic şi de kinetoterapie la Fundaţia Rafael

Şedinţă demonstrativă de masaj terapeutic şi de kinetoterapie la Fundaţia Rafael

121kinetoFundaţia Rafael a fost gazda unei şedinţe demonstrative în cadrul căreia terapeuţii yumeiho Carmen Radu, Andreea Irimescu, Bogdan Dodan şi Eugen Radu, alături de kinetoterapeutul Andreea Leca, au prezentat tehnicile în care sunt formaţi, oferindu-le tuturor celor prezenţi şansa de a simţi beneficiile masajului şi ale kinetoterapiei.

Sala organizaţiei s-a umplut şi cele trei ore alocate nu au fost suficiente, întrucât nimeni nu a vrut să plece de acolo fără să se lase masat de mâinile binefăcătoare ale specialiştilor.

Copiii vizitatorilor au avut, între timp, bucuria de a încerca jocurile Fundaţiei Rafael şi de a participa la o plăcută şedinţă de mişcare fizică. Cea mai mică dintre sportivi a urcat pe spalier la doar cei trei anişori ai ei, sub privirile admirative şi surprinse ale mamei şi cu protecţia şi sprijinul kinetoterapeutului. Binefăcătoarea mişcare a rezolvat urgent problema somnului de amiază, căci micuţa s-a lăsat apoi imediat pradă leagănului Moşului Ene, în braţele mamei.

Încântaţi de experienţa pe care au trăit-o, cei prezenţi, copii şi adulţi, s-au bucurat să afle că Fundaţia Rafael va organiza periodic astfel de şedinţe demonstrative pentru oricine doreşte, că zilnic acordă şedinţe de recuperare fizică, în mod gratuit, pentru persoanele cu dizabilităţi şi contra cost pentru ceilalţi semeni din comunitate.

De asemenea, deschiderea către comunitate a fundaţiei este permanentă, serviciile ei diversificându-se continuu. Precum se ştie, fundaţia se preocupă de asistarea persoanelor cu dizabilităţi. În prezent, are un centru de zi, oferă asistenţă şi la domiciliu pentru cei care se deplasează greu sau deloc, de curând este centru de angajare asistată a persoanelor cu dizabilităţi şi acum are în curs de autorizare un atelier protejat. Lumânările, bijuteriile şi obiectele cusute aici sunt deja foarte apreciate în comunitate.

Alte articole:   Creșele din Brașov ar putea fi închise

În paralel, specialiştii echipei sunt interesaţi ca serviciile oferite să ajungă la cât mai multe persoane din comunitate, aşa că uşile fundaţiei sunt deschise pentru oricine doreşte să se implice în dezvoltarea sa personală, ca şi în evoluţia semenilor noştri cu dizabilităţi, ca voluntar.

Foto: Julia Jugaru

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.