blog-logo

RAT Brașov și-a tras stație pentru inspecții tehnice periodice

RAT Brașov și-a tras stație pentru inspecții tehnice periodice

service auto     Începând cu data de 17 martie 2014, Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov oferă publicului serviciul de Inspecţii Tehnice Periodice (ITP), în staţia specializată proprie. Unitatea este amenajată în incinta RAT Braşov, pe Strada Hărmanului, nr. 49.

„Obiectivul general al proiectului vizează realizarea de venituri suplimentare şi diversificarea serviciilor oferite de RAT Braşov, iar cele specifice se referă la dezvoltarea RAT Braşov, valorificarea spaţiului deţinut şi crearea de noi locuri de muncă”, a precizat directorul general al RAT Braşov, ing. Cristian Radu.

Noua staţie ITP este destinată exclusiv publicului, persoane fizice sau persoane juridice proprietare de flote auto, şi se adresează deţinătorilor de vehicule rutiere a căror masă totală maxim admisă este de până la 3.500 de kg, de producţie autohtonă sau străină. Programul de funcţionare al staţiei ITP este de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00.

Alte articole:   ÎN DIRECT Senatorul Marius Dunca, despre implicațiile sociale ale liberalizării prețului la energie

RAT Braşov pune la dispoziţia clienţilor şi două numere de telefon, la care se pot cere detalii şi se pot face programări, respectiv 0268.335.587 sau 0786.115.336. Tot ceea ce am aflat este faptul că prețurile vor fi foarte avantajoase.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov