blog-logo

Ea prezintă finala națională Eurovision 2014

Ea prezintă finala națională Eurovision 2014

Nicolle StăneseNicolle Stănese se alătură în acest an echipei Eurovision de la TVR. Frumoasa prezentatoare sibiancă va fi, pe 1 martie, la Braşov, gazda spectacolului de lansare a grilelor de primăvară la TVR, care include finala naţională Eurovision România 2014. Din martie, Nicolle va prezenta o emisiune săptămânală de reportaj la TVR 1.

Este cunoscută telespectatorilor sibieni, dar şi celor din întreaga ţară, pe care i-a cucerit cu zâmbetul şi naturaleţea ei. Nicolle are 23 de ani şi lucrează în televiziune de la vârsta de 16 ani. A prezentat divertisment la Antena 1, atât la Sibiu, cât şi la Bucureşti, s-a implicat în campanii umanitare, a fost host al unor evenimente. Timp de doi ani a prezentat programul matinal al postului Prime TV din Republica Moldova. Din 2013, Nicolle Stănese este mama unei fetiţe, Ana Victoria.

Alte articole:   Întreruperi de curent în două localități din județul Brașov

„Am luat foarte puţin în calcul posibilitatea de a ma întoarce la o televiziune naţională, pentru că am încercat să mă feresc de ceea ce are ca rezultat final obţinerea de audienţă facilă. Dar am acceptat cu mare încredere să ma alătur TVR, unde sunt convinsă că pot face lucruri de care atât eu, cât şi oamenii care mă apreciază să fim mândri. Concursul Eurovision este unul dintre cele mai urmărite programe, iar pentru un prezentator este o onoare să facă parte măcar o dată-n viaţă din acest proiect”, a declarat Nicolle Stănese pentru site-ul oficial al concurusului.

Pe lângă proiectele din televiziune, noua membră a familiei TVR a fost şi ambasadorul Fundaţiei Edelweiss pentru dezvoltarea Republicii Moldova, iar în prezent este membru Crucea Roşie şi Baby Care.

Alte articole:   Cursurile la Universitatea Transilvania se vor desfăşura doar online, timp de 14 zile

Ştefan Stan feat. TeddyK, Naomy, Bere Gratis, Silvia Dumitrescu, Marcel Crăciunescu, Anca Florescu, Vizi Imre, Renée Santana feat. Mike Diamondz, Paula şi Ovi, Mirela Vaida Boureanu, The dAdA şi The Zuralia Orchestra sunt cei pe care îi vom vedea pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, la finala naţională a concursului Eurovision 2014. Lista completă a celor 12 melodii finaliste se găseşte pe www.tvr.ro sau pe eurovision.tvr.ro. Dintre cele 12 melodii calificate, telespectatorii împreună cu juriul de specialişti vor alege, în prima zi a primăverii, cântecul care ne va reprezenta în acest an la finala internaţională a concursului, în Copenhaga. Selecţia naţională este organizată de TVR, în colaborare cu Primăria Municipiului Braşov, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt şi Teatrul Sică Alexandrescu. Spectacolul se va desfăşura la Braşov, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu recent renovat şi va fi transmis în direct de la ora 20.30, la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

Alte articole:   Expoziția “Culorile Orașului” prezintă Brașovul în GIF-uri
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.